News

Țara care a luat una dintre cele mai dure măsuri contra COVID-19. Ce s-a interzis până la 1 septembrie

28.04.2020 | 23:32
Tara care a luat una dintre cele mai dure masuri contra COVID19 Ce sa interzis pana la 1 septembrie
ADVERTISEMENT

În ciuda faptului că nu cunoaște o explozie a cazurilor de COVID-19, Argentina este țara care a luat una dintre cele mai dure măsuri pe timp de pandemie.

Țara care a luat una dintre cele mai dure măsuri contra COVID-19. Ce s-a interzis până la 1 septembrie

Autoritățile de la Buenos Aires își iau toate măsurile de precauție pentru a evita o răspândire a noului coronavirus. În acest sens, sud-americanii au decis să impună restricții extreme în domeniul aeronautic.

ADVERTISEMENT

Astfel, Argentina Argentina a decis ca toate zborurile comerciale, interne și internaționale, să fie suspendate până la 1 septembrie din cauza pandemiei de coronavirus.

Până în prezent, aceasta este una dintre cele mai dure măsuri luate până acum de vreun stat de pe Mapamond, informează BBC.

ADVERTISEMENT

Pentru a reglementa această măsură, Administrația Aviației Civile din Argentina a emis, la începutul acestei săptămâni, un decret care interzice vânzarea de bilete pentru zboruri comerciale, atât internaționale cât și interne.

În comunicatul autorităților se arată că ”1 septembrie este o dată rezonabilă” pentru reluarea activității. Decretul de lege are rolul de a împiedica operatorii să vândă bilete pentru zboruri neaprobate de autoritățile argentiniene.

ADVERTISEMENT

Măsura de la Buenos Aires poate avea impact devastator în economie

Dacă oficialii din Argentina mizează pe o siguranță din punct de vedere medical în țară, pe de altă parte există multe voci care spun că măsurile de interzicere a zborurilor ar putea avea un impact negativ major în economie.

Imediat după anunțarea acestor măsuri, agenția internațională pentru aviație, ALTA, a trimis o scrisoare guvernului argentinian în care avertizează că această decizie încalcă acorduri bilaterale și pune în pericol locurile de muncă a peste peste 300.000 de angajați.

ADVERTISEMENT

Primele măsuri anti-COVID-19 din Argentina s-au luat în luna martie, atunci când s-au închis granițele. În prezent, statul sud-american are 4.003 de cazuri de coronavirus 19 și 192 de morți.

ADVERTISEMENT