News

Țara din Europa care vrea să înființeze Poliția Turistică. Milioane de români merg aici în vacanță în fiecare an

O țară vecină României a decis să înființeze Poliția Turistică. Ministrul bulgar al turismului, Miroslav Borshosh crede că această măsură e necesară.
05.04.2025 | 17:55
Tara din Europa care vrea sa infiinteze Politia Turistica Milioane de romani merg aici in vacanta in fiecare an
Țara din Europa care vrea să înființeze Poliția Turistică. Milioane de români merg aici în vacanță în fiecare an. Foto: Facebook Ocean City Police Department New Jersey/ OCPD
ADVERTISEMENT

În acest sens, ministrul s-a întâlnit la Burgas cu oficiali locali și cu primari pentru a vedea cum decurg pregătirile pentru sezonul de vară 2025 pe toată coasta bulgară a Mării Negre. Începutul sezonului turistic va fi dat de o mare petrecere pe plajă în Pomorie, în 31 mai în acest an.

Țara din Europa care vrea să înființeze Poliția Turistică

Borshosh a menționat că autoritățile locale i-au cerut să înființeze Poliția Turistică, o instituție care ar trebui să fie mult mai eficientă și să sară în ajutorul turiștilor. Momentan, diversele funcții de control sunt dispersate în mai multe agenții care deseori sunt coordonate ineficient, conform DC News.ro.

ADVERTISEMENT

Astfel că turiștii primesc deseori răspunsuri întârziate sau care-i nemulțumesc. Tocmai pentru a trece peste dificultăți, Poliția Turistică va reuni mai multe organisme, cum ar fi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Poliţia Economică şi Inspectoratul de Muncă.

Instituțiile acestea vor conlucra pentru a asigura operațiuni locale, dar și naționale, mult mai eficiente în cadrul Ministerului Turismului. Proiectul prin care va fi creată această instituție va fi prezentat până la finele anului 2025, astfel că Poliția Turistică va deveni realitate, cel mai probabil, doar din 2026.

ADVERTISEMENT

Bulgaria se pregătește să înființeze Poliția Turistică

Ministrul transporturilor și-a exprimat temerile când a vorbit despre actuala stare a infrastructurii de transport, în special a Aeroportului din Burgas. Asta, pentru că aeroportul respectiv a rămas blocat în timp și necesită investiții majore pentru a face față rigorilor turismului prezent.

Ministrul a anunțat că va discuta cu operatorul aeroportuar Fraport, pentru a prezenta un raport detaliat pentru planurile din 2025, în speranța că situația poate fi îmbogățită. Statistic, în Bulgaria trec granița în fiecare an peste 2 milioane de români, atât în sezonul de vară, cât și de iarnă.

ADVERTISEMENT

Pe timp de vară, aproximativ 1 milion de români vizitează Bulgaria și lasă acolo aproximativ jumătate de miliard de euro. Litoralul din Bulgaria este mai bine văzut decât cel din România, oferind condiții bune la prețuri accesibile.

ADVERTISEMENT