Țara din Europa cu cel mai scăzut număr al absolvenților de studii superioare. Pe ce loc se clasează România și care este țara unde peste 60% din populație a absolvit facultatea.
Recent, Eurostat a prezentat statisticile nivelului de educație din Europa. Așa cum era de așteptat, există țări fruntașe, dar și țări codașe, printre care și România. Dacă în trecut țara noastră era lăudată pentru performanțele academice, în prezent, realitatea este alta.
Nivelul educației din țara noastră a atins un prag dramatic. Chiar dacă avem olimpici și câștigători ai concursurilor internaționale, aceștia sunt puțini. În medie, nivelul educației din România se prezintă foarte prost.
Potrivit datelor Eurostat, România are cea mai mică pondere de tineri cu studii superioare, adică 23%. Imediat după România se clasează Ungaria cu 29% și Italia cu 31%. Tot datele Eurostat arată că femeile absolvente de studii superioare sunt mai numeroase decât bărbații cu studii superioare la nivelul întregii Uniuni Europene.
În 2023, 22.5% dintre tinerii din România cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani au finalizat studiile superioare. În același an, un procent de 22.8% dintre persoane cu vârsta între 30-34 de ani aveau studii superioare.
Datele Eurostat au arătat că în România, în 2023, doar 16.5% din populația adultă avea studii superioare. Acesta a fost cel mai mic procent înregistrat la nivelul Uniunii Europene.
La polul opus, un astfel de top are și țările care ocupă un loc fruntaș. Irlanda se poate lăuda cu 63% din populație cu studii superioare, iar imediat după ea se află Cipru cu 62%. Un procent de 60% revine Luxemburgului, iar procente cuprinse între 60% și 50% au Lituania, Țările de Jos, Suedia, Spania Franța și Belgia.
La nivelul Uniunii Europene, 43% din populația cu vârste cuprinse între 24-34 de ani este absolventă de studii superioare. Datele au fost înregistrate de-a lungul anului 2023 și reprezintă o creștere cu 1% față de procentul din 2022.
În prezent, scopul Uniunii Europene este ca procentul tinerilor absolvenți de studii superioare să crească. Până în 2030, se urmărește ca la nivelul Uniunii Europene 45% dintre tineri să finalizeze studiile superioare. Momentan, acest prag a fost depășit de 13 țări din Uniunea Europeană.