În timp ce România se confruntă cu un deficit de forță de muncă, în Europa sunt țări care oferă salarii de mii de euro și tot mai mulți oameni sunt atrași de ofertele propuse de angajatori.
Inclusiv senatorul Mihai Dohotar, care a participat la emisiunea „România are nevoie de tine, implică-te”, a subliniat că România are nevoie urgentă de forță de muncă calificată, potrivit DC News.
Pe de altă parte, el a precizat că au apărut mulți antreprenori din afara țării care să fie interesați de investiții în țara noastră. Cu toate acestea, ei și-ar dori să controleze de la distanță afacerile, având în vedere tehnologiile moderne.
România se confruntă cu un deficit sever de forță de muncă, ajungând anul trecut la 145.000 de persoane. Specialiștii avertizează că dacă nu se iau măsuri, ar putea depăși 224.000 până în 2026. Creșterea economică a țării este strâns legată de disponibilitatea muncitorilor, iar lipsa acestora încetinește dezvoltarea.
„Antreprenorii din diaspora sunt din ce în ce mai interesați de a investi în România. Dar asta nu înseamnă că se vor repatria neapărat fizic. Cei care și-au făcut un business de succes în țara în care locuiesc au la îndemână, în ziua de azi, instrumente prin care pot să conducă o afacere și de la distanță, fără să fie, neapărat, nevoie să fie prezenți fizic.
Poate că și către această categorie ar trebui să ne orientăm atenția. Părerea mea este că, totuși, nevoia cea mai mare la acest moment este această forță de muncă calificată. Cei mai mulți dintre ei s-au calificat în țările în care au plecat, la locul de muncă.
Este și aici o problemă – majoritatea nu au (o calificare – n.r.), poate doar un contract de muncă care să ateste faptul că a lucrat, de exemplu, ca instalator sau zidar sau fierar betonist. Ei n-au plecat cu o calificare nici din România, n-au făcut nici acolo cursuri, sau prea puțini dintre ei au făcut cursuri sau calificări, decât simplul fapt că au lucrat mulți ani în meseria respectivă îi califică să poată face acea meserie”, a spus Mihai Dohotar, conform DC News.
De asemenea, senatorul a vorbit despre exodul medicilor români către țările din Europa de Vest, unde sunt atrași de salarii mult mai mari. Deși s-a dezbătut posibilitatea introducerii unei taxe pentru medicii care pleacă, aceasta rămâne o temă controversată.
„Pe de altă parte, ne-au plecat și mulți medici. Știm bine, Europa de Vest «fură creiere», să zic așa. Și e normal să te duci la câștiguri de 7.000 – 8.000 de euro pe lună în țările care plătesc bine medicii – Belgia, Germania, Franța. S-a tot discutat despre introducerea unei taxe…
E un subiect controversat. Multă lume nu este de acord cu așa ceva, deși statul român folosește foarte multe resurse ca să formeze un medic; vorbim de mulți ani de școală, și nu e vorba doar de finanțare, că mulți intră la buget, adică e finanțat”,
Cu toate acestea, politicianul a mai ținut să menționeze că prin metode nu putem rezolva problema, iar o soluție benefică ar fi în crearea unor medii de lucru mai bune și oferirea unor salarii competitive, după cum mai menționează sursa citată.