Un model Dacia face furori într-o țară din Europa. Vânzările au fost de 3 ori mai mari decât la noi în țară, semn că străinii au fost cuceriți de această mașină.
Mașinile Dacia sunt din ce în ce mai apreciate și mai căutate peste hotare. Dovadă sunt vânzările care ating cifre record, mult mai mari decât în țara noastră. Modelul Dacia Spring a făcut ravagii în Europa și nu numai.
În Europa, Daca Spring a fost lansată în 2020, iar de atunci până în prezent, au fost vândute peste 168.000 de unități. Multe dintre ele au ajuns și în afara Europei, în țări precum Maroc sau Turcia.
Pe bătrânul continent, cele mai mari piețe ale modelului Spring sunt Franța și Germania. Până acum, în aceste țări s-au vândut aproximativ 68.000 de exemplare, cu aproape 35.000 de exemplare mai mult decât la noi în țară.
Producătorii se așteaptă la vânzări și mai mari la nivelul Europei. La finalul anului trecut, modelul Dacia Spring a ajuns și în Marea Britanie, țară unde deja mașina produsă de Dacia este din ce în ce mai căutată.
Pe piața de origine, România, Dacia Spring începe să devină populară. Volumul vânzărilor este unul substanțial, ajungându-se până în prezent la 20.000 de exemplare.
Vânzarea automobilului cu numărul 20.000 a fost marcată așa cum se cuvine. La livrarea modelului a participat directorul general Automobile Dacia, care i-a făcut un cadou noului posesor al mașinii. Modelul cu numărul 20.000 a fost un Spring Extreme 64, care a costat 19.900 de euro.
Pe piața din România, modelul electric de la Dacia deține supremația. Dacia Spring este cea mai vândută mașină din categoria sa, pe locurile 2 și 3 situându-se Model 3 și Model Y lansate de Tesla, însă, la mare distanță de marca românească.
”Atingerea bornei de 20.000 de unități vândute confirmă succesul de care se bucură Dacia Spring pe piața din România. (…) Este vehiculul electric cu cel mai bun raport preț/prestații din segmentul său”, a declarat Mihai Bordeanu, Director General Automobile Dacia, potrivit profit.ro.