Agenții de turism recomandă oamenilor o țară europeană care are peste 6.000 de peșteri. Aceasta este plină de obiective turistice și peisaje impresionante, care te cuceresc de la prima vizită. Cu toate acestea, nu prea multă lume o vizitează.
Națiunea din Europa care are mai bine de 6.000 de peșteri se găsește aproape de țara noastră. Românii nu au nevoie de viză pentru a călători în această parte a lumii. Experții în turism susțin că este vorba de Slovacia.
Țara se învecinează cu Polonia la nord, cu Ucraina la est, cu Ungaria la sud, cu Austria spre vest și cu Republica Cehă spre nord-vest. Nu are ieșire la mare și are o suprafață de aproximativ 49.000 kilometri pătrați.
În cea mai mare parte este o regiune montană, având o multitudine de peșteri într-un spațiu aproximativ dublu față de mărimea Țării Galilor. Specialiștii spune că deține peste 6.000 de caverne, însă una se remarcă în mod special.
Turiștii care ajung în această țară europeană trebuie neapărat să vadă peștera Krasnohorska. Aceasta este o formație carstică unică, cu o coloană gigant care atinge 34 de metri înălțime. Este situată la poalele nordice ale Câmpiei Silická planina, în carstul slovac, la 6,5 km sud-est de Rožňava.
Mai mult decât atât, este trecută în Cartea Recordurilor Guinness drept cea mai înaltă coloană de sinter din lume. În momentul de față, peștera din Slovacia este înregistrată ca un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.
Pe lângă cele peste 6.000 de peșteri, Slovacia este recunoscută pentru obiectivele sale turistice. Capitala Bratislava este un oraș fermecător, care are multe lucruri de oferit turiștilor care o vizitează. Aceștia se pot plimba pe străzile întortocheate și pot admira casele frumoase.
Vizitatorii vor descoperi multe sculpturi ciudate, dar și un castel care se înalță deasupra localității. Potrivit stirileprotv.ro, fortăreața oferă o panoramă inedită asupra orașului sau asupra structurilor emblematice din zonă, cum ar fi podul în formă de OZN peste râul Dunărea.
De asemenea, cei care ajung în această destinație turistică pot admira Biserica Albastră în stil art-nouveau sau clădirea de transmisie radio care arată ca o piramidă inversată. În plus, călătorii pot vizita Castelul Devin, situat în afara orașului Bratislava.
Totodată, turiștii pot da o fugă până la castelul Smolenice, construit în locul castelului de pază din secolul al XIV-lea. Trnava este un oraș plin de atracții care nu trebuie trecut cu vederea, mai ales în timpul verii. Are un aer deosebit de vibrant din această perioadă.
Nitra, cel mai vechi oraș din Slovacia, trebuie să se găsească pe lista celor care doresc să admire această țară. A fost întemeiat în jurul secolului al IX-lea. Națiunea din Europa poate fi admirată și prin prisma orașului Komarno, de pe Dunăre, construit chiar la granița dintre Slovacia și Ungaria.