Țara în care se consumă cea mai mare cantitate de vin nu e una la care te-ai aștepta, din varii motive!
Atunci când te gândești la un pahar de vin bun sau la populații care ar fi împătimite după licoarea bahică, probabil ți-ar veni în minte câteva state de referință de la Marea Mediterană,. Te-ai gândit la Spania sau Franța, nu-i așa? Ei bine, realitatea e complet diferită.
Vaticanul, micul stat-enclavă din inima Italiei, sediu al Bisericii Catolice pe mapamond, important centru religios, așadar, e lider la consumul de vin per capita, notează publicația El Confidencial.
Deși are o populație foarte mică (doar 764 de rezidenți), se laudă cu o tradiție cu privire la consumul de vin. În acest stat se beau, în medie, 52,26 litri de vin pe an. Pe persoană!
Acest rezultat surprinzător poate fi explicat în mai multe feluri. Pe de o parte, vinul are un rol important din punct de vedere liturgic. Îîmpărtășania se face cu vin, simbolizând sângele lui Iisus Hristos. Pe de altă parte, populația Vaticanului e formată, în majoritate, de clerici și alte persoane în vârstă pentru care vinul e mai la îndemână dintre toate băuturile alcoolice, conform tradiției.
Nu mai spunem că, deși stă prost la capitolul populație, Vaticanul e mereu arhiplin de turiști. Aceștia consumă constant vinurile din ofertele de la magazine și restaurante. Plus că nu există niciun eveniment religios în care să lipsească băutura.
Vaticanul depășește țări care au o reputație în materie viticolă precum Franța, Italia sau Spania. În aceste țări enumerate, cu toate că vinul are un rol cultural fundamental și e folosit destul de mult și în gastronomie, consumul per capita e generat de diversitatea băuturilor alcoolice de pe piață și distribuirea lor în funcție de tiparul publicului și segmentele de preferințe în materie de alcoolice, după categoriile de vârstă.
În cultura catolică, așa cum am mai spus, vinul nu ocupă un loc important la masă, ci are o semnificație profund religioasă.
”Sângele Domnului” e consumat mai cu seamă la Vatican. Unde, datorită locului sfânt, capătă o mai mare relevanță, în special pentru turiști care, în țările de unde vin, se împart între alte tipuri de băuturi. Vorbim de whiskey, bere, vodkă, gin etc.
Apoi, de-a lungul istoriei, mănăstirile și centrele religioase de la Vatican au fost mari producătoare de vin în Europa. Așadar, surprinzător sau nu, dar iată că Vaticanul e țara în care vinul e extrem de consumat. A devansat alte state cu tradiție în producția băuturii.