În Afghanistan, zeci de mii de femei nu mai pot să muncească. Talibanii care au preluat puterea au decis să declare război stilului de viață occidental. Ce înseamnă asta mai exact?
În primul rând talibanii au ordonat închiderea tuturor saloanelor de înfrumusețare. Astfel, o mulțime de femei care lucrau în acest domeniu sunt acum nevoite să stea acasă ori să facă cu totul altceva.
Potrivit publicaţiei Nexta, la scurt timp după preluarea puterii, talibanii, prin liderul Hibatullah Akhundzada, au ordonat restrângerea unor libertăţi civile mai ales în ceea ce privește femeile.
Astfel, au fost închise școlile pentru fete în primul rând. Totodată, a fost restricționat accesul femeilor la educație, dar și la înfrumusețare. Iar sute de saloane din orașele Kabul Kandahar și nu numai au fost închise.
Sursa citată scrie că decizia luată de talibani în Afghanistan a vizat peste 60.000 de femei care lucrau în saloane de înfrumusețare. Practic zeci de mii de femei din această țară nu mai pot să muncească.
Și se pare că o mare parte dintre ele au ajuns să trăiască ”la limita supravieţuirii”, spun surse din ţara care se învecinează cu Iran, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan şi China.
Au fost și femei care au decis să nu renunțe atât de ușor. Mai exact, au fost create anumite saloane clandestine, unde femeile veneau să se coafeze ori să își facă manichiura. Talibanii le-au descoperit însă și au făcut ravagii.
Martorii susțin că în urma raidurilor efectuate, soldaţii talibani au reţinut, insultat, agresat şi umilit numeroase femei. Asta în ciuda faptului că femeile respective nu voiau decât să muncească.
„Când au intrat peste noi au început să ne agreseze, să ne abuzeze verbal. Suntem doar femei care încearcă să câştige o pâine pentru familiile noastre”, a spus o femeie afgană, sub protecţia anonimatului, potrivit AmuTV.
Având în vedere actuala situație, dar și planurile care se au în vedere în viitor, activiștii pentru drepturile femeilor spun că regimul taliban vrea practic să „să distrugă complet libertatea femeilor, atât în ceea ce priveşte mişcarea, cât şi supravieţuirea din punct de vedere economic”.