Pensionarii care își doresc să călătorească, sau să își schimbe domiciliul, o pot face într-un loc cât se poate de perfect. Există o țară pe glob unde viața poate fi luată de la zero, la orice vârstă.
O cercetarea efectuată de mai mulți experți financiari de la Penfold a demonstrat că cea mai sigură țară pentru pensionari este Noua Zeelandă.
Menționăm că în cadrul cercetării, Noua Zeelandă a obținut un scor mult mai bun decât Marea Britanie în ceea ce privește siguranța și nivelul general de fericire.
Liniștită și relaxată, Noua Zeelandă oferă un stil de viață incredibil. Una dintre cele mai bine cotate atracții ale Noii Zeelande este Milford Sound, o zonă aparte din Insula de Sud a țării.
De asemenea, Noua Zeelandă are unele dintre cele mai uluitoare peisaje din lume, iar pensionarii, sau turiștii care ajung acolo vor putea să se mențină în formă în timpul drumețiilor săptămânale, scrie Express.
La capitolul siguranță, Noua Zeelandă este o țară foarte sigură, cu un nivel scăzut de infracțiuni violente, tâlhării și furturi în general.
Pe de altă parte, cei care ajung acolo vor trebui să fie atenți la zonele în care este interzis consumul de alcool, dar și unde consumul de alcool se pedepsește cu amendă.
Un alt motiv pentru care pensionarii pot alege această țară este faptul că Noua Zeelandă are unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din lume. Totodată, aceasta a fost clasată drept cea mai bună destinație pentru pensionari în ceea ce privește asistența medicală.
Noua Zeelandă are și o climă temperată, iar valorile termice variază pe tot cuprinsul țării, iar în unele zone se poate schia. Vremea cea mai uscată se găsește în estul țării, în timp ce vremea cea mai caldă este în nord.
Singurul dezavantaj însă îl reprezintă costul zborurilor. Pentru a ajunge în Noua Zeelandă, atât pensionarii cât și turiștii au de scos sume destul de mari din buzunar. De asemenea, amintim și de tsunami-ul produs în urmă cu ceva timp, care pe mulți i-ar putea pune pe gânduri înainte de a alege această destinație.