Teodora Stoica și iubitul ei se află într-o destinație aparte. Vorbim despre „Țara eternei primăveri”, iar fiica lui Mihai Stoica, deja a tras primele concluzii. E una dintre cele mai reușite vacanțe ale sale.
Teodora Stoica a ales de această dată Guatemala. Țara se află în America Centrală, la peste 10.000 de kilometri distanță de România. Iar experiența nu poate fi comparată cu nimic altceva.
Fiica lui Meme Stoica a publicat deja și primele imagini din vacanța ei de vis. În doar 24 de ore simte că a trăit mai multe decât întreaga ei viață. Totodată, aceasta povestește că a avut parte de momente complet neașteptate.
Fiecare detaliu a fost bine pus la punct. Astfel, Teodora Stoica a ținut vacanța secretă pentru iubitul ei până când a venit momentul plecării. Și iată că până acum recunoaște că a fost cea mai bună alegere.
„În 24 de ore am trăit o viață întreagă. Am urcat doi vulcani, Acatenango și Fuego, am mers peste 14 ore, am dormit la 3.700 m altitudine, în frig și vânt.. și am privit un vulcan în erupție. A fost una dintre cele mai grele și mai frumoase experiențe din viața mea!
Totul a pornit de la o dorință simplă. Iubitul meu mi-a spus de câteva ori că își dorește să vadă lavă, în Islanda n-am reușit, așa că i-am făcut o surpriză. Toată vacanța în Guatemala a fost secretă, până când am menționat la telefon că urmează să plecăm și… a auzit, cu 2 săptămâni înainte”, a dezvăluit ea, într-o postare pe contul personal de Instagram.
Teodora Stoica a vrut să îi ofere un moment de vis iubitului ei, dar nu știa la ce să se aștepte. Cei doi au fost nevoiți să meargă noaptea prin frig, să doarmă îmbrăcați și să tremure în fel de fel de condiții.
A fost o premieră pentru ambii parteneri, însă fiica lui Meme Stoica recunoaște că se bucură de faptul că nu a stat prea mult pe gânduri. În prezent trăiește momente unice pe care cel mai probabil nu le-ar fi experimentat vreodată dacă nu se lăsa dusă de val.
„Am vrut să-i ofer momentul ăsta: să fim acolo, pe Acatenango, doar noi doi și vulcanul Fuego, erupând sub ochii noștri. Nu știam ce presupune… am mers prin noapte, cu lanterna, prin frig, pietre și oboseală, până când am crezut că nu mai pot (picioarele erau două cărămizi).
Noaptea am dormit îmbrăcați în hainele cu care am urcat, tremurând, treziți de erupțiile vulcanului (loved it) și de vântul care lovea cabana (mult spus cabană). A fost prima mea noapte petrecută pe munte, una pe care n-o voi uita niciodată (încă procesez toată experiența).
Uneori e mai bine să nu stai prea mult pe gânduri. Așa ajungi să trăiești cele mai frumoase momente. Iubesc Guatemala, iubesc vulcanii și iubesc să-mi testez limitele & I love my boyfriend! A zis că a fost cea mai frumoasă zi ever”, a scris Teodora Stoica, pe Instagram.
Menționăm faptul că Guatemala s-a reinventat în ultimii ani. Acum este cunoscută și sub denumirea de „Țara eternei primăveri”, iar o mulțime de turiști vor să ajungă aici pentru a se bucura de un ”colț de rai”.
De altfel Guatemala a devenit una dintre cele mai populare destinații de peste ocean. Atât europenii cât și asiaticii vor să ajungă aici, iar temperaturile ridicate de pe parcursul anului sunt un mare avantaj.
Pe lângă asta, Guatemala mai este și o țară bogată în cultură și istorie. Cei care ajung aici au parte de experiențe autentice și pot să participe inclusiv la ritualuri tradiționale care vizează cinstirea zeilor păgâni.
Totodată, țara are case construite pe stilul ”suspendat”, din carton. Templele în schimb sunt mult mai înalte și au un aspect deosebit. Astfel, nu e de mirare de ce Teodora Stoica a ales o astfel de locație.