Geologii sunt la originea unei descoperiri care va schimba viața oamenilor dintr-o țara mare a Americii de Sud. Aceștia au găsit aici cel mai mare zăcământ de aur, argint și cupru din ultimele trei decenii.
În prezent, întreaga planetă ”vânează” metale rare, metale prețioase și orice fel de metale care pot aduce un plus economiilor lor. Astfel, orice zăcământ nou descoperit este văzut ca o mană cerească.
O uriașă descoperire în acest domeniu a fost consemnată într-un stat din America de Sud. Recent, sectorul minier din Argentina a primit un uriaș imbold. Se întâmplă asta datorită descoperirii unui zăcământ impresionant, atât de metale prețioase, cât și de metale industriale.
Situate în apropierea zonelor muntoase ale Anzilor, aceste resurse descoperite marchează o schimbare importantă în perspectivele economice ale țării. De asemenea, ele deschid drumul unor obiective ambițioase de dezvoltare, se arată într-un articol apărut pe earth.com.
Jack Lundin, CEO al Lundin Mining, se află în fruntea acestei descoperiri istorice. Directorul companiei de minerit a subliniat impactul semnificativ pe care cuprul, aurul și argintul din subsol l-ar putea avea asupra viitorului statului sud-american.
Cei de la Lundin Mining, în parteneriat cu alți actori industriali, au descoperit un sit care conține peste 80 de milioane de uncii de aur și argint, împreună cu peste 12 milioane de tone de cupru.
Zăcământul de metale prețioase și industriale va schimba radical viața tuturor cetățenilor din Argentina. Analiștii financiari estimează un adevărat boom economic în această importantă țară a Americii de Sud.
În primul rând, această descoperire ar putea aduce venituri importante la bugetul statului. Apoi, sunt prognozate efecte pozitive în lanț pentru cetățenii de rând: crearea de locuri de muncă, creșterea comerțului și a salariilor, precum și dezvoltarea infrastructurii.
Regiunea unde s-a făcut această descoperire, San Juan, era cunoscută publicului local și zonal pentru peisajele sale montane. Acum, ea devine un nou epicentru al potențialului economic argentinian.
Grație acestui zăcământ, Argentina ar putea deveni un jucător important pe piața globală a cuprului. Conform sursei citate, cuprul din subsolul argentinian este unul de înaltă valoare. Poate fi utilizat în mai multe sectoare: de la energie verde, electronice, până la mașinării industriale.
În prezent, în contextul creșterii producției de vehicule electrice și investițiile în energie regenerabilă, cererea de cupru rămâne ridicată. Apoi, metalele prețioase precum aurul și argintul continuă să fie esențiale în tehnologie, bijuterii și echipamente medicale. Aceste aspecte conectează această descoperire la piețele globale.
Singurul impediment în calea exploatării este reprezentat, deocamdată, de vocea ecologiștilor. Aceștia solicită o supraveghere strictă din cauza ecosistemelor montane fragile care înconjoară situl. Guvernul local s-a angajat să gestioneze cu atenție această resursă valoroasă, echilibrând creșterea economică cu responsabilitatea de mediu și socială.