News
notix pixel id

Reguli noi de acces la târgul de Crăciun din București. Nicușor Dan, criticat deschis de Gabriela Firea și de Adrian Câciu, ministrul finanțelor

La târgul de Crăciun din București au fost instituite noi reguli de acces. În paralel, Gabriela Firea îl critică pe actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, pe care îl acuză că n-are inimă.
28.11.2021 | 18:02
Reguli noi de acces la târgul de Crăciun din București. Nicușor Dan, criticat deschis de Gabriela Firea și de Adrian Câciu, ministrul finanțelor
Târgul de Crăciun din București are noi reguli de acces. Sursa foto: Alexandru Dobre, Mediafax.
ADVERTISEMENT
28-11-2021
13:16

Primarul General răspunde acuzațiilor lansate de Gabriela Firea

Într-o postare pe Facebook, Nicușor Dan o acuză pe Fabriela Firea că își minte colegii de partid, așa cum îi minte și pe bucureșteni.

Astfel, acesta își dorește o întrevedere cu ministrul finanțelor, Adrian Câciu, pentru a discuta despre problemele Capitalei.

”După întâlnirea de sâmbătă cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, îmi doresc să am în perioada următoare și o întâlnire cu domnul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu. Îi voi prezenta domnului Câciu chestiunile financiare care privesc Primăria Capitalei, ca să aibă informațiile direct de la sursă”, scrie Nicușor Dan.

”E important un dialog direct, fiindcă domnul ministru nu se poate baza pe informațiile de la Gabriela Firea, care pare să-și mintă și colegii de partid, nu doar bucureștenii.”, mai arată primarul Capitalei.

”Vreau să existe o bună colaborare între Primăria Municipiului București și noul Guvern, fiindcă trebuie să lucrăm împreună pentru interesul bucureștenilor. Provocarea de conflicte și utilizarea de poziții ministeriale pentru ambiții personale, așa cum face deja din primele zile fostul primar al Capitalei, va dezgusta foarte repede cetățenii”, concluzionează edilul.

Târgul de Crăciun din București are parte de schimbări de regulament în ceea ce privește accesul la eveniment. În cursul serii de sâmbătă, la doar câteva zile după inaugurare, Târgul a fost extrem de aglomerat, astfel că nu s-au mai putut respecta regulile de distanțare socială.

Este prima ediție a târgului la care accesul se face în baza unui bilet, cumpărat fie online, fie de la fața locului. Pentru că multe persoane au ales cea de-a doua variantă, s-au format cozi imense la intrarea în cadrul târgului.

Astfel, conform CREART, ”începând de astăzi, 27 noiembrie, conform unei noi Hotărâri emise de Guvern (nr 1.238/26.11.2021) capacitatea evenimentului Bucharest Christmas Market din Piaţa Universităţii este limitată la 1.000 de persoane simultan, iar programul se va încheia la ora 21:00, în fiecare seară.”

ADVERTISEMENT

Organizatorii spun că biletul, care are un preț modic, de 5 lei dacă este cumpărat online sau de 7 lei dacă e procurat de la casa de bilete, ajută la acoperirea unui procent din costul total al organizării evenimentului. În plus, biletele ajută și la o gestionare mai bună a vizitatorilor.

Cei de la CREART recomandă cumpărarea de bilete online, pentru a evita statul la coadă odată ajunși în perimetrul târgului. Două aspecte importante mai trebuie avute în vedere în privința biletului. Unul este că minorii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit.

ADVERTISEMENT

Cel de-al doilea aspect, poate și mai important, este că poți cumpăra bilete online pentru târgul de Crăciun doar pentru ziua sau zilele următoare, nu și pentru ziua în curs.

Gabriela Firea îl admonestează pe Nicușor Dan pentru taxa de la târg

Gabriela Firea nu a pierdut ocazia să îl critice public pe primarul Capitalei pentru decizia de a introduce o taxă pentru târgul de Crăciun. Proaspăt devenită ministru, Firea îi scrie lui Dan în calitate de ”senator al cetățenilor din București.”

ADVERTISEMENT

Aceasta spune că ”oricum, ar fi trebuit sa puna la dispozitie suficiente bilete care se puteau procura on-line, pentru a evita aglomeratia de la intrarea, unde se taie acum bilete, ca in vremuri de trista amintire. Nicaieri in lume nu se impune taxa de intrare in targurile de Craciun!”

De asemenea, Gabriela Firea subliniază faptul că ”Si familiile cu venituri mici au dreptul sa viziteze un targ de Craciun! Asa cum s-a intamplat in anii trecuti! Va dati seama cat ar trebui sa plateasca pentru intrare o familie cu 2-3 copii?”

ADVERTISEMENT

Senatoarea de București îl critică pe primar pentru mai multe decizii, cum ar fi faptul că a scumpit biletul la STB, a scumpit gigacaloria și acum scumpește și ”bucura Crăciunului”, fiind un ”primar fără inimă.”

”Ce faceti cu banii primiti de la Guvern, din taxele platite de cetateni? Santierele sunt inchise, nu testati in scoli si institutii, nu ati demarat licitatia pentru inlocuirea conductei vechi de termoficare, pentru a folosi fondurile europene obtinute de mine si echipa mea. În afara de propaganda ieftina si acuzatii ridicole in legatura cu “greaua mostenire”, cu ce va ocupati, in putinele momente cand va exercitati atributiile de primar?” se mai întreabă retoric fostul edil al Bucureștiului, actualmente senator și ministru.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 866. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri