News

Țări în care femeile nu au voie să aibă cont bancar, să meargă pe bicicletă sau să voteze. Legi antifemei, încă în vigoare în întreaga lume

01.10.2020 | 12:38
Tari in care femeile nu au voie sa aiba cont bancar sa mearga pe bicicleta sau sa voteze Legi antifemei inca in vigoare in intreaga lume
ADVERTISEMENT

Peste 4 milioane de femei și-au exercitat dreptul de a vota duminică la alegerile locale, adică 50,91% din totalul alegătorilor care s-au prezentat la urne. La aceleași alegeri, 22,9% dintre candidați au fost femei, iar un procent dintre acestea (mic, ce-i drept) vor ajunge să și câștige funcțiile pentru care au intrat în cursa electorală.

Pentru femeile din România, să aleagă sau să fie alese nu e un lucru nemaiauzit. Nici să aibă permis de conducere, să fie trecute pe certificatul de naștere al propriului copil, să aibă cont bancar sau acces la orice meserie și-ar dori.

ADVERTISEMENT

În lume însă există milioane de femei cărora nu le este permis să se bucure de unul, mai multe sau chiar de toate drepturile enumerate mai sus sau de multe altele.

Restricții împotriva femeilor în diferite părți ale lumii

Peste 450 de profesii din 30 de sectoare de activitate le sunt interzise femeilor din Rusia. Autoritățile ruse se tem că efortul fizic susținut ar putea afecta capacitatea de procreere a rusoaicelor. Potrivit Trustului de Presă al MApN, femeile din Rusia nu pot munci ca pompier, coşar, fierar, oţelar, vatman la metrou, şofer de camion pe distanțe lungi sau şofer pe autobuze cu mai mult de 14 locuri.

ADVERTISEMENT

Un Consiliu pentru promovarea virtuții și interzicerea viciilor din provincia nord-estică Khorasan Razavi din Iran a decis că femeile nu mai au voie să meargă pe bicicletă în spațiul public. Potrivit Radio Europa Liberă Moldova, ayatollahul Ali Khamenei a emis încă din 2016 un decret religios prin care interzicea femeilor iraniene să meargă pe biciletă în public, însă decretul nu era aplicat foarte strict.

În Arabia Saudită, în ciuda intenției declarate a prințului moștenitor Mohammed bin Salman de a consolida drepturile femeilor, acestea sunt supuse încă unui număr impresionant de restricții în viața de zi cu zi. Femeile saudite nu se pot căsători, nu pot părăsi închisoarea sau un adăpost pentru victimele violenței domestice fără acordul unei rude de sex masculin. Nu se pot îmbrăca așa cum doresc, ci trebuie să respecte un cod vestimentar guvernat de o interpretare strictă a legii islamice, nu au voie să folosească prea mult machiaj, sunt obligate să limiteze interacțiunile cu bărbații cu care nu sunt înrudite, iar majoritatea instituțiilor publice au intrări separate pentru cele două sexe. De asemenea, femeile nu pot concura liber în competițiile sportive, nu au voie să probeze haine în magazin, să intre în cimitir sau să citească reviste necenzurate.

ADVERTISEMENT

Abia la începutul lunii septembrie guvernul din Afganistan a acceptat propunerea de a adăuga pe certificatele de naştere şi numele mamei. Potrivit Agerpres, amendamentul legal trebuie să mai treacă prin parlamentul dominat de bărbaţi, apoi urmează să promulgat de şeful statului.

Legi antifemei, încă în vigoare

În Malta și Liban, o femeie poate fi răpită, dacă răpitorul se căsătorește cu victima sa. O femeie din Tunisia va moșteni doar jumătate față de frații săi. Există țări (precum Egipt sau Siria) în care femeile pot fi ucise în ceea ce se numește “ucidere de onoare”, iar pedepsele în aceste cazuri sunt blânde, scrie site-ul mișcării globale ONE, care militează pentru a pune capăt sărăciei extreme și a bolilor care pot fi prevenite până în 2030.

ADVERTISEMENT

Mărturia unei femei valorează doar jumătate din cea a unui bărbat în cazurile de adulter judecate în Iran. Astfel pentru fiecare bărbat care depune mărturie în fața unei instanțe este necesară mărturia a două femei. Femeile din Israel pot divorța doar cu permisiunea bărbatului, în vreme ce în Mali femeile datorează supunere bărbatului prin lege și sunt obligate să aștepte trei luni după divorț sau decesul soțului pentru a se putea recăsători. În țări precum Camerun sau Guineea, soțul decide dacă și unde se anjgajează o femeie.

India este una dintre cele 49 de țări unde violul este legal atunci când violatorul este soțul victimei, în vreme ce în statele Maryland, Alabama, Mississippi, Minnesota, North Dakota, Wyoming și New Mexico din SUA violatorul poate cere custodia copilului rezultat în urma violului.

Rusia a legalizat violența domestică pe motiv că familia este sacră și statul nu are dreptul să intervină în căsătoriile oamenilor, nici măcar pentru a proteja femeile aflate în situații de risc, potrivit World Economic Forum.

Potrivit raportului Women, Business and the Law 2020 întocmit de Banca Mondială, femeile beneficiază, în medie, doar de trei sferturi dintre drepturile acordate bărbaților. În întreaga lume, legile discriminatorii continuă să amenințe securitatea economică a femeilor, evoluția carierei și echilibrul dintre viața profesională și cea privată. Astfel de bariere în calea ocupării forței de muncă și antreprenoriat în fiecare etapă a vieții limitează egalitatea de șanse, creând un mediu de afaceri care nu sprijină în mod adecvat femeile care lucrează.

În Orientul Mijlociu și Africa de Nord, femeile au doar jumătate din drepturile legale ale bărbaților; la nivel mondial, procentul este de este 75%. Deși multe economii au acționat pentru a reduce barierele din calea participării economice a femeilor în ultimii 50 de ani, progresul realizat nu poate fi echivalat cu succesul, se precizează în raport.

ADVERTISEMENT