News

Tăriceanu, atac dur la adresa Laurei Codruța Koveși! „Are probleme psihice”

18.05.2019 | 13:19
Tariceanu atac dur la adresa Laurei Codruta Kovesi Are probleme psihice
ADVERTISEMENT

Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac dur la adresa Laurei Codruța Koveși! Președintele ALDE a precizat că „atunci când arestezi pentru că ai frustrări, ai niște probleme psihice”. Tăriceanu  nu a ezitat și a continuat pe aceeași linie. „Problemele psihice ale acestei doamne care a fost procuror șef la DNA și procuror general al României… Când bagi oameni, îi anchetezi și arestezi pentru că ai frustrări personale înseamnă că ai niște probleme psihice, nu ai echilibru necesar pentru o judecată echilibrată, judecată corectă”, a declarat liderul ALDE.

Tăriceanu, atac dur la adresa Laurei Codruța Koveși!

Președintele Senatului crede că s-a ajuns în această situație și pentru că a existat o lipsă a mecanismelor de control și echilibru între mai multe instituții ale statului. „Lipsa mecanismelor de control și echilibru al instituțiilor democratice a făcut să apară aceste derapaje foarte grave și din cauza faptului că în posturi cheie din justiție au ajuns oameni care au această mentalitate de procurori comuniști, de călăi, formată în perioada dictaturii comuniste.

ADVERTISEMENT

Atunci când ai un procuror general ca Lazăr, când ai un procuror general ca Kovesi, care își exprimă frustrările prin deciziile pe care le ia de anchetare ale unora și ale altora… ceea ce a apărut în ultima săptămână este halucinant. Să dai pe mâna unor netrebnici, unor nepregătiți, unor oameni cu probleme psihice destinul altora, uite ce se întâmplă”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu atunci când a fost chestionat asupra factorilor care au generat această problemă.

Tăriceanu, atac dur la adresa Laurei Codruța Koveși! Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu este președintele Senatului. Sursă foto – Hepta

„Corupția de putere” acuzată de Tăriceanu

Pentru șeful Senatului lucrurile sunt cât se poate de clare. Tăriceanu vrea ca în România să fie combătută corupţia, dar nu doar cea vizibilă. „Sigur că trebuie combătută corupția și nu am nici cea mai mică ezitare să vă spun că da, trebuie. Atâta timp cât considerăm corupția, ca peste tot în Europa, un flagel, ea trebuie combătută, dar cu mijloace legale și trebuie pus accent pe componenta preventivă, nu cum s-a întâmplat la noi, unde sunt răscolite tot felul de sentimente gregare, prin ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, cu justiția televizată, cu plimbatul oamenilor prin fața camerelor cu cătușe, constatându-se apoi că o parte dintre cei vizați, cum mi s-a întâmplat și mie, iar alții au fost și arestați, au fost apoi găsiți nevinovați.
Aceste derapaje mi se pare că nu fac parte nici din statul de drept, nici de o țară democrată demnă de statutul de membră a UE. În acest fel semănăm mai degrabă cu o țară de mâna a treia”, a mai spus Tăriceanu.