News

Țările surprinzătoare în care tot mai mulți tineri români vor să facă voluntariat: “Ce am simțit acolo, n-ai cum să uiți”

Mulți tineri din România aleg să meargă în țări exotice pentru a face voluntariat. Cum te poți înscrie într-un astfel de program?
07.03.2025 | 07:18
Tarile surprinzatoare in care tot mai multi tineri romani vor sa faca voluntariat Ce am simtit acolo nai cum sa uiti
Voluntariat în țări exotice. Unde aleg să meargă tinerii români. colaj Fanatik/ Foto captură Știrile ProTv/pixabay
ADVERTISEMENT

Mulți tineri din România aleg să facă voluntariat în țări exotice pe care mulți visează să le viziteze măcar o dată în viață. Există numeroase programe de voluntariat atât în țări din Europa, dar și în alte state.

Programe de voluntariat în țări exotice. Unde aleg să meargă tinerii români

Doi români din Brașov s-au înscris într-o astfel de activitate pentru a ajuta copiii din Africa, arată Știrile Pro Tv. Paul și Sarah au strâns bani din donații cu scopul de a renova un cămin și o școală din Kenya.

ADVERTISEMENT

Au stat timp de un an aici, alături de voluntari din întreaga lume. „Aici este dormitorul lor, aici stau băieţii…Avem o clădire întreagă finalizată, care era în construcţie când am venit în urmă cu un an”, au declarat cei doi, conform sursei citate.

Și Magda, o studentă din Cluj, a ales să facă voluntariat în Turcia, în cadrul unui centru pentru copii cu dizabilități. A plecat prin intermediul unei organizații studențești globale, prezentă și în 12 orașe din România.

ADVERTISEMENT

Cei care se înscriu în program își plătesc doar biletul de avion

Alți tineri aleg ca vacanțele să și le petreacă făcând voluntariat. Este și cazul lui Bogdan Bucur, un tânăr de 31 de ani, care a mers în Namibia, în sud-vestul Africii, pentru a îngriji elefanții și gheparzii alături de veterinari.

„Am simţit că mi-am luat mult mai mult din cultura respectivă, decât din postura de turist”, a declarat bărbatul. Printre destinațiile alese de românii care vor să facă voluntariat se numără și Tunisia sau India.

ADVERTISEMENT

Cei care vor să participe la program achită o taxă de 190 de euro și își cumpără biletul de avion către țara aleasă. Odată ajunși la destinație, tinerii au nevoie doar de bani de buzunar, masa și cazarea fiind asigurate de organizație.

ADVERTISEMENT

Tot mai mulți tineri aleg astfel de programe de voluntariat. În cadrul acestei organizații, numărul persoanelor interesate s-a dublat în 2024 față de anul precedent.