FCSB s-a deplasat la Salonic pentru a disputa înfruntarea cu PAOK din etapa secundă a grupei principale din UEFA Europa League. Meciul a fost unul foarte așteptat de români, având în vedere că antrenorul gazdelor este Răzvan Lucescu.
În minutul 56 al partidei de la Salonic, Darius Olaru a văzut al doilea cartonaș galben pentru un gest stupid și a fost trimis în tribune. Căpitanul lui FCSB a căzut la pământ după un duel cu un adversar și, deși arbitrul nu a fluierat, el a prins mingea în brațe.
„Centralul” partidei a considerat că gestul merită penalizat cu cartonaș galben și, având în vedere că Olaru mai avea unul, internaționalul român a fost eliminat.
Șase minute mai târziu, Ștefan Târnovanu și-a salvat echipa de la primirea golului egalizator. Despodov, cel mai periculos fotbalist de la PAOK, a trimis cu capul din 6 metri, iar portarul lui FCSB a scos mingea în corner chiar de lângă bară.
FCSB l-a pierdut pe Mihai Lixandru în timpul partidei de la Salonic. Mijlocașul a fost lovit de un adversar, însă arbitrul nu a dat nici măcar fault pentru formația „roș-albastră”.
Mihai Lixandru a fost înlocuit cu Malcom Edjouma, iar la câtva minute distanță, Daniel Bîrligea a reușit să deschidă scorul în minutul 45+8, chiar înainte ca cele două echipe să intre la cabine.
Lixandru tocmai revenise în meciul de campionat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, câștigat de FCSB cu 1-0, când a evoluat doar 45 de minute.
FCSB: Târnovanu – Crețu, Dawa, M.Popescu, Radunovic – Șut, Lixandru – Băluță, Olaru, Fl. Tănase – Bîrligea
Rezerve: Vlad, Panțîru, M.Popescu, Oct. Popescu, Edjouma, Baeten, Musi, Alhassan, Luis Phelipe, Miculescu, Ștefăenscu, D. Popa
Antrenor: Elias Charalambous
PAOK: Kotarski – Sastre, Kedziora, Michailidis, Baba – Camara, Ozdoev – Despodov, Konstantelias, Taison – Chalov
Rezerve: Balomenos, Monastirlis, Bakayoko, Jonny Otto, Schwab, Shoretire, Thymianis, Tissoudali, Zivkovic
Antrenor: Răzvan Lucescu