Românii care vor să plece în vacanță și nu au o destinație anume în minte, primesc vești bune de la TAROM. Compania oferă tuturor bilete la un preț promoțional, dacă optează pentru două destinații de vis.
TAROM are vești bune pentru toți românii pasionați de călătorie. În plin sezon de vară, compania a anunțat că biletele spre două destinații de vacanță beneficiază de un preț promoțional.
Astfel, cei care și-au planificat să își facă vacanța peste hotare, pot opta pentru Budapesta sau Belgrad. Dacă aleg să zboare cu TAROM, prețul unui bilet dus-întors achiziționat în perioada 16-18 august este de doar 199 de euro.
Perioada de călătorie stabilită de operatorul aerian național este 1 noiembrie – 10 decembrie 2024. Astfel, toate biletele cumpărate în acest weekend pentru perioada menționată costă doar 199 de euro.
TAROM a mai anunțat că această ofertă la biletele către Budapesta sau Belgrad acoperă toate nevoile călătoriei. Cu alte cuvinte, în cei 199 de euro sunt incluse biletul dus-întors, toate taxele, un bagaj de mână de 8 kg, un bagaj de cală și check-in gratuit.
În comunicatul oficial emis de TAROM, Budapesta este numită ”Perla Dunării”, o destinație pe care oricine ar trebui să o viziteze măcar o dată în viață. Nici cei care vor opta pentru Belgrad nu vor regreta decizia.
”Budapesta, denumită şi “Perla Dunării”, are o arhitectură monumentală, iar peisajul urban te va uimi la fiecare pas, în timp ce Belgradul te va surprinde cu bucătăria delicioasă şi cu influenţele sale otomane, austro-ungare şi occidentale.”, arată comunicatul.
Potrivit comunicatului TAROM, Budapesta și Belgrad sunt printre cele mai accesibile capitale din Europa. Ba mai mult, pot fi vizitate în orice sezon al anului, căci arată splendid indiferent de vreme sau anotimp.
TAROM este un operator aerian național și operează zboruri sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din 2010, compania a devenit membră a Alianței SkyTeam.
TAROM se poate lăuda cu o flotă de 18 aeronave și cu zboruri operate către 70 de destinații. Unele se realizează cu aeronave proprii, iar altele se realizează cu aeronave deservite de parteneri. Însă, cu un portofoliu atât de vast, românii sigur vor avea de unde să aleagă următoarea lor destinație de vacanță.