News

Tarom a reintrodus zboruri spre și dinspre Italia. De când se va putea călători și care sunt condițiile

23.05.2020 | 22:51
ADVERTISEMENT

Compania aeriană Tarom a reintrodus zboruri spre și dinspre Italia, dar a pus anumite condiții pentru pasagerii care vor dori să aibă acces la aceste rute.

Tarom a reintrodus zboruri spre și dinspre Italia

Într-un comunicat postat pe pagina de Facebook, Tarom a anunțat că la solicitarea clienților a reintrodus zburi spre și dinspre două orașe importante din Italia, începând din data de 26 mai.

ADVERTISEMENT

Una dintre curse va fi București – Roma – București, iar prețul biletului va fi de 208 euro. Călătorii vor avea incluse în preț un bagaj de mână de 10 kilograme și un bagaj de cală de 30 de kilograme.

Dragi pasageri,La solicitarea dumneavoastră, am introdus următoarele zboruri spre și dinspre ITALIA cu data de…

Posted by TAROM on Saturday, 23 May 2020

Cea de doua rută va fi București – Milano – București, iar tariful unui tichet va fi de 200 de euro. În acest preț vor fi inclusse un bagaj de mână de 10 kilograme și unul de cală de 23 de kilograme.

ADVERTISEMENT

”Check-in-ul se face gratuit, online sau la aeroport”

Tarom a anunțat și care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru aceste zboruri. Dinspre Italia spre România vor fi acceptați doar cetățenii români care doresc repatrierea conform art. 4, alin. J.

Dinspre România spre Italia aceștia trebuie să fie cetățeni italieni sau să fie lucrători sezonieri cu contract de muncă ori să fie lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuți în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi.

ADVERTISEMENT

”Check-in-ul se face gratuit, online sau la aeroport. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul nostru, www.tarom.ro, prin aplicația mobilă și de la orice agenție Tarom”, se mai arată în comunicat.

Tarom a anunțat în urmă cu câteva zile că toate călătoriile planificate înainte de 31 august pot fi reprogramate gratuit. Compania oferă în mod gratuit posibilitatea de a reprograma călătoriile pentru date ulterioare, cu păstrarea destinaţiei de călătorie, sau către orice altă destinaţie operată de Tarom, fără a încasa o taxă de penalizare.

ADVERTISEMENT

Cum măsura suspendării zborurilor din România spre majoritatea destinațiilor europene expiră în 28 mai, majoritatea companiilor au programat curse ce vor decola de pe aeroportul Otopeni începând cu data de 1 iunie.

ADVERTISEMENT
Tags: