News

Tarom anunță zboruri din mai multe orașe din țară spre litoralul românesc. Din ce zone vor zbura românii direct la mare

06.06.2020 | 18:13
Tarom anunta zboruri din mai multe orase din tara spre litoralul romanesc Din ce zone vor zbura romanii direct la mare
ADVERTISEMENT

Tarom a anunțat că va introduce, începând cu luna iulie, curse din centrul şi vestul ţării către litoralul românesc, spre bucuria celor din aceste zone, care vor putea ajunge la mare în mai puțin de o oră.

Tarom, zboruri din mai multe orașe din țară spre litoralul românesc

Compania de transport aerian Tarom a transmis că va introduce, din luna iunie, mai multe curse din centrul și vestul țării către litoralul românesc. Drept urmare, cei din aceste zone ale țării vor putea ajunge la mare în mai puțin de o oră, anunță Ziare.com.

ADVERTISEMENT

”Compania Naţională de Transport Aerian – TAROM anunţă că, începând cu luna iulie, va introduce noi rute interne, care să susţină repornirea turismului românesc.

Astfel, românii din vestul ţării vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o oră. Rutele noi operate de TAROM vor fi: Timisoara – Constanţa – Timisoara; Oradea – Constanţa – Oradea; Cluj Napoca – Constanţa – Cluj Napoca

ADVERTISEMENT

Zborurile vor fi efectuate în condiţii de siguranţă, si vor avea ca destinaţie Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa, de unde turiştii pot ajunge rapid în staţiunile de pe litoralul Mării Negre sau în Delta Dunării”, a transmis compania printr-un comunicat.

Câți români vor petrece concediul în țară

Anunțul Tarom vine după ce reprezentanții companiei au avut mai multe întâlniri cu autoritățile locale și centrale, mergând pe ideea că, în acest an, românii vor opta mai mult pentru vacanțe în interiorul țării.

ADVERTISEMENT

Astfel, statisticile asociațiilor de promovare a turismului arată că doar 20% dintre românii care vor merge anul acesta în concediu vor alege destinații în afara țării.

„Acum că restricţiile încep să se ridice, ne reluăm activitatea şi facem ce ştim mai bine, conectăm România, intern şi internaţional.

ADVERTISEMENT

Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură şi rapidă călătoriilor cu maşina sau trenul pe distanţe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanţă, în ţară.

Dacă distanţa de la Timişoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, acelaşi drum, durează doar o oră, în condiţiile de siguranţă incomparabile.

Ştiu că mulţi români aşteptau introducerea acestor rute şi sunt convins că, având această facilitate, mulţi dintre noi vom redescoperi România şi vom contribui la susţinerea turismului autohton.

Semnalele de solidaritate cu business-urile româneşti, pe care le primim tot mai des, încep să ne redea optimismul şi încrederea că împreună putem depăşi perioada grea prin care am trecut.”, a declarat George Barbu, directorul general Tarom.

Reprezentanții companiei de transport aerian anunță că toate zborurile vor fi efectuate în condiții de siguranță, așa cum prevăd măsurile de protecție impuse pe durata călătoriilor.

”Zborurile vor fi operate în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea măsurilor de protecţie, astfel încât să fie eliminat orice risc. Orarul zborurilor şi tarifele vor fi comunicate în cel mai scurt timp”, a transmis Tarom.

ADVERTISEMENT