”Țarul CFR”, cum este cunoscut Mihai Necolaciuc, suceveanul acuzat de procurori că a produs companiei feroviare un prejudiciu de 57 de milioane de euro, a reușit să divorțeze de soția lui, la doi ani după ce a introdus prima acțiune în instanță.
A fost un adevărat război în tribunal între Mihai și Sînziana Rariță, pentru exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului celor doi copii minori pe care-i au împreună. Mihai Necolaiciuc a încercat să-și impună propriile condiții, însă acțiunea lui a fost respinsă, în noiembrie 2021, de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
În urmă cu câteva zile, Tribunalul Suceava a admis apelul lui Necolaiciuc și a decis ca fostul director al CFR poate redeveni un bărbat liber.
Conform deciziei instanței, cei doi gemeni ai soților Necolaiciuc, acum în vârstă de 17 ani, vor avea custodie comună, cu domiciliul la mamă, respectiv în localitatea Câmpulung Moldovenesc.
Bărbatul va trebui să-i plătească fostei contribuție lunară, cu titlu de pensie alimentară, în valoare de 1/3 din venitul net lunar, însă va trebui s-o facă retroactiv, începând cu data introducerii acțiunii, adică din martie 2020 până la majoratul copiilor.
De asemenea, Mihai Necolaiciuc va putea să-și viziteze copiii de două ori pe lună, în prima și a treia zi duminică din lună, între orele 11:00 și 17:00. În schimb, fosta parteneră de viață va trebui să suporte cheltuielile de judecată pentru ambele faze ale procesului, în valoare totală de 4.300 de lei. Ea va putea păstra numele soțului ei. Procesul s-a desfășurat cu ușile închise, la solicitarea părților, iar hotărârea este definitivă.
Potrivit informațiilor FANATIK, Mihai Necolaiciuc declara, în urmă cu doi ani, că are ca singură sursă de venit pensia în valoare de 2.949 lei. La vremea respectivă, femeia s-a plâns instanței că a părăsit domiciliul conjugal în iulie 2019 și nu a mai contribuit la cheltuielile de creștere și educare a minorilor. Ea le-a spus judecătorilor că ”resursele sale nu sunt suficiente”.
Mihai Necolaiciuc a condus compania CFR între anii 2000 și 2004, timp în care ar fi încheiat contracte fictive cu societăți comerciale care nu au mai livrat serviciile contractate; și ar fi cheltuit ilegal sume provenite dintr-un împrumut al CFR garantat de statul român.
Sumele erau destinate infrastructurii feroviare afectate de inundații, însă, potrivit procurorilor, au fost cheltuiți pe telefoane, servicii de publicitate, electronice și electrocasnice supraevaluate.
Necolaiciuc a fost condamnat de două ori, în 2014 și 2016, primind pedepse cumulate de 12 ani și jumătate de închisoare. Imediat după începerea anchetei, în 2004, el a părăsit România și a ajuns în Republica Moldova, Austria și, în cele din urmă, în Statele Unite.
În 2009, el a fost arestat în West Palm Beach, acolo unde își cumpărase trei apartamente. Tot în Statele Unite, Necolaiciuc a efectuat o jumătate din pedeapsă, înainte să fie extrădat în România.
Mihai și Sînziana Necolaiciuc s-au căsătorit pe 28 februarie 2002, la București și în același an s-au mutat într-o vilă somptuoasă, la Câmpulung Moldovenesc.
În iunie 2022, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat din nou, la 9 ani și 6 luni de închisoare, pentru abuz în serviciu. Inițial, instanța decisese încetarea procesului, pe motiv că faptele s-au prescris, însă Curtea de Apel București a hotărât să trimită dosarul la rejudecare. Sentința nu este definitivă.
În 2020, G4Media scria că statul român ar avea nevoie de câteva sute de ani pentru a recupera prejudiciul stabilit de instanță (115 milioane lei în solidar și 7,2 milioane lei singur), după ce lui Mihai Necolaiciuc i s-a pus poprire pe 1.456 lei/lună din pensie și sechestru pe un apartament din Câmpulung Moldovenesc.