Fotbal international

TAS i-a dat dreptate lui Manchester City în disputa cu UEFA! A fost ştearsă suspendarea pe doi ani. Spaniolii au luat foc

13.07.2020 | 15:19
TAS ia dat dreptate lui Manchester City in disputa cu UEFA A fost stearsa suspendarea pe doi ani Spaniolii au luat foc
TAS i-a dat dreptate lui Manchester City în disputa cu UEFA! A fost ştearsă suspendarea pe doi ani. Reacția lui Guardiola
ADVERTISEMENT

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat câștig de cauză clubului Manchester City în disputa cu UEFA, după ce englezii fuseseră suspendați pentru doi ani din cupele europene.

Forul european i-a suspendat pe ”cetățeni” pentru de doi ani și i-a obligat la plata unei sume de 30 milioane euro pentru nerespectarea regulamentului de fair-play financiar. TAS i-a dat dreptate lui Manchester City, astfel că suspendarea de 2 ani din cupele europene a fost ştearsă.

ADVERTISEMENT

Pierderile financiare pe care City le-ar fi suferit în cazul absenţei de pe scena europeană ar fi depăşit uşor 100 milioane euro pe an şi ar fi aut, cu siguranţă, consecinţe asupra întregului club.


UPDATE, 13 iulie, ora 15:20 / Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, s-a arătat nemulţumit de decizia TAS de a anula suspendarea pentru doi ani dictată de UEFA clubului Manchester City, pentru nerespectarea fair-play-ului financiar.

ADVERTISEMENT

”Trebuie să reevaluăm dacă TAS este organismul adecvat la care să facem apel cu privire la decizii instituţionale din fotbal. Elveţia este o ţară cu o mare istorie a arbitrajului, dar TAS nu se ridică la standarde”, a declarat Tebas, potrivit Manchester Evening News.

Şi alte cluburi, între care PSG şi AC Milan, au avut câştig de cauză la TAS, când au fost sancţionate de UEFA pentru nerespecarea fair-play-ului financiar.

ADVERTISEMENT

Tebas a fost un fervent contestatar al grupărilor finanţate cu petro-dolari, cum sunt PSG şi Manchester City, pe care le acuză că obţin un avantaj competitiv în faţa cluburilor spaniole, pentru că nu respectă fair-play-ul financiar.


UPDATE, 13 iulie, ora 13:35 / Pep Guardiola a oferit prima reacție după ce TAS i-a dat dreptate lui Manchester City în disputa cu UEFA. Tehnicianul „cetățenilor” s-a pozat alături de staff-ul său zâmbind larg.

ADVERTISEMENT
Pep Guardiola dupa decizia TAS în privința lui Manchester City. Sursă foto: twitter
Pep Guardiola dupa decizia TAS în privința lui Manchester City. Sursă foto: twitter

Manchester City a învins-o pe UEFA la TAS

Englezii de la Daily Mail anunță că interdicția ”cetățenilor” a fost ridicată, fiind o veste proastă pentru rivalele de la Chelsea, Manchester United și Leicester, care se luptă pentru ultimele două locuri din UEFA Champions League.

„Cetățenii” vor trebui să plătească o amendă de 10.000.000 de euro, care inițial era de 30.000.000 de euro.

Cu o săptămână înainte de anunțarea deciziei, antrenorul Josep Guardiola s-a arătat încrezător că decizia de la TAS va fi în favoarea ”cetățenilor”, iar echipa sa va participa și în sezonul viitor în Liga Campionilor.

O altă veste bună pentru Manchester City este faptul că una dintre vedetele sale, belgianul Kevin De Bruyne, anunțase că își dorește să rămână la formația de pe Etihad Stadium chiar și în cazul în care ar fi fost suspendată din cupele europene.

În actualul sezon, Manchester City s-a calificat fără probleme mai departe de grupele UEFA Champions League, iar în prima manșă a optimilor de finală s-a impus cu  2-1 în fața lui Real Madrid chiar pe Santiago Bernabeu, pornind cu prima șansă la retur în fața spaniolilor.

În cazul unei calificări, englezii vor întâlni  învingătoarea dintre Juventus Torino și Olympique Lyon în sferturile de finală, într-un Final 8 care va avea loc la Lisabona.

ADVERTISEMENT