Sport

Tată şi fiu au scris istorie la Europene. Cum a ajuns urmașul lui Cristiano Ronaldo să fie comparat cu Leo Messi

Francisco Conceicao, autorul golului cu care Portugalia a învins Cehia, 2-1, la Euro 2024, este fiul unui fost mare fotbalist lusitan
22.06.2024 | 11:05
Tata si fiu au scris istorie la Europene Cum a ajuns urmasul lui Cristiano Ronaldo sa fie comparat cu Leo Messi
Francisco Conceicao şi tatăl său, Sergio, au marcat la Campionatele Europene Sursă foto colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Portugalia lui Cristiano Ronaldo a debutat la turneul final din Germania cu o victorie dramatică, 2-1, smulsă în prelungiri împotriva Cehiei cu reuşita puştiului de 21 de ani Francisco Conceicao. Introdus în teren în minutul 90, fiul fostului internaţional Sergio Conceicao a înscris două minute mai târziu primul său gol la naţională. Portugalia revine pe teren la Euro 2024 sâmbătă, de la ora 19.00, împotriva Turciei.

Francisco Conceicao a stabilit un record la Euro 2024

Marţi seară, la Leipzig, Portugalia a bifat două borne importante în istoria Campionatelor Europene. Astfel, Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist care evoluează la al şaselea turneu final continental, iar colegul de generaţie Pepe este de-acum cel mai în vârstă jucător care a fost pe teren vreodată la un European, la 41 de ani şi 113 zile.

ADVERTISEMENT

În acelaşi timp, Portugalia a propus fotbalului mare un nou fotbalist cu potenţial enorm, care ar putea călca pe urmele lui Cristiano Ronaldo, aflat în pragul retragerii. Este vorba despre mijlocaşul de bandă Francisco Conceicao, care a stabilit şi el un record, golul său fiind cel mai rapid al unei rezerve la un campionat mondial sau european, după 112 secunde de la intrarea în joc.

”Francisco merită din plin. E mereu atent în faţa porţii şi simte golul. A fost explozia de care aveam nevoie”, a declarat despre Conceicao selecţionerul Roberto Martinez.  Jucătorul echipei FC Porto s-a aflat la doar al treilea său meci la naţionala Portugaliei, pentru care a debutat în martie 2024.

ADVERTISEMENT

Tatăl lui Francisco Conceicao, Sergio, a spulberat Germania la Euro 2020

De asemenea, Conceicao a intrat în statistici alături de tatăl său, Sergio Conceicao, 49 de ani, fost mare internaţional lusitan, cu 56 de selecţii şi 12 goluri pentru Portugalia în perioada 1996-2003. Cei doi au devenit abia al doilea cuplu tată-fiu care reuşeşte să marcheze la un campionat european.

La Euro 2000, Portugalia a spulberat Germania, 3-0, toate golurile fiind marcate de Sergio Conceicao, fost jucător la echipe mari precum Porto, Lazio, Parma şi Inter. Cu aceste reuşite, Portugalia s-a calificat în sferturi alături de România, dintr-o grupă infernală din care a mai făcut parte şi Anglia.

ADVERTISEMENT

De-a lungul timpului, până la Sergio şi Francisco Conceicao, a mai existat un singur caz în care atât tatăl cât şi fiul au reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor la un Euro. Este vorba despre italienii Enrico Chiesa, la Euro 1996, urmat de fiul său Federico Chiesa, la Euro 2020.

ADVERTISEMENT

Francisco Conceicao e comparat cu Leo Messi

Dacă la naţională ar putea deveni urmaşul lui Cristiano Ronaldo, presa portugheză îl compară pe Francisco Conceicao cu Leo Messi, datorită staturii sale, eroul Portugaliei la Euro 2024 având o înălţime de doar 1,70 metri. ”Messi do Olival” este porecla tânărului Conceicao, Olival fiind baza de antrenament a echipei FC Porto, la care acesta şi-a făcut junioratul.

Interesant e faptul că Francisco Conceicao a plecat de la FC Porto în 2022, la Ajax Amsterdam, pentru a se întoarce un an mai târziu, mai întâi sub formă de împrumut, apoi definitiv. În primă fază, repatrierea lui Conceicao a fost intens criticată de fanii lui FC Porto. În ultimul sezon, în care FC Porto a ocupat doar locul trei în campionat, Conceicao a impresionat, trecându-şi în cont 8 goluri şi 8 pase decisive.

La echipa de club, Francisco Conceicao a fost antrenat la FC Porto chiar de tatăl său Sergio, tehnicianul grupării lusitane în ultimii 8 ani, din 2017. Total neaşteptat, după ce în aprilie semnase o prelungire de contract până în 2028, Sergio Conceicao a decis să plece de la FC Porto începând cu 30 iunie 2024.

  • 22 de milioane de euro e cota de piaţă a lui Francisco Conceicao, conform Transfermarkt.
  • 43 de meciuri, dintre care 29 ca titular, a jucat Conceicao la FC Porto în ultimul sezon.
  • 3 partide a bifat până acum Francisco Conceicao la naţionala Portugaliei.
  • 6 titluri de campion are Sergio Conceicao la FC Porto, 3 ca jucător şi 3 ca antrenor

1,78 este cota MAXBET pentru „ambele marchează” la meciul Turcia – Portugalia