Sport

Tată și fiu fac echipă și luptă pentru titlu la Super Rally!

Campionatul Național de Super Rally va debuta la finalul acestei săptămâni la Alba Iulia, iar una dintre echipele care va lupta pentru titlu, Canova Racing, va avea o componență inedită, formată din tată și fiu.
12.06.2024 | 12:07
Tata si fiu fac echipa si lupta pentru titlu la Super Rally
Nicolas Benea și Radu Benea sunt fiu și tată, dar fac echipă pentru titlu în Super Rally
ADVERTISEMENT

Anul acesta în Campionatul Național de Super Rally va exista un moment inedit: un tată și un fiu vor forma o echipă! Un total de 22 de piloți de top din toate disciplinele motorsportului și 7 echipe se vor duela pe străzile din orașul Marii Uniri.

Tată și fiu, echipă în lupta pentru titlu la Super Rally!

După ce au impresionat deja în primele două etape ale Campionatului Național de Viteză în Coastă, Nicolas Benea (16 ani) și tatăl său Radu Benea au planuri mari și în competiția de super rally fondată de Mihai Leu în urmă cu 7 ani.

ADVERTISEMENT

După ce Radu Benea a avut deja câteva rezultate notabile în singurul campionat de motorsport care se desfășoară exclusiv pe circuit urban, acum a decis să facă echipă cu fiul său Nicolas. Cei doi vor intra atât în lupta pentru podiumul de la grupe, cât și pentru cel de la echipe cu Canova Racing. Pentru junior, aceasta va fi prima etapă de super rally din carieră.

„Suntem nerăbdători să înceapă etapele de super rally. Sunt printre cursele noastre favorite, iar Nicolas este gata să își facă debutul. A fost alături de mine de fiecare data când am concurat în această competiție și faptul că acum are și el ocazia să concureze pe un traseu urban înseamnă mult pentru el”, a declarat Radu Benea.

ADVERTISEMENT

Peugeot 208 R2 pentru Nicolas Benea!

Nicolas va pilota un model Peugeot 208 R2, în timp ce Radu va fi la startul de la Alba Iulia cu un superb Ferrari 488 Evo Challenge de 600 de cai putere și este favorit să câștige la GT, acolo unde anul trecut a și devenit campion.

„Faptul că am ocazia să fiu în această etapă e deja un câștig pentru mine, mă voi bucura de fiecare moment”, a spus Nicolas, care speră la un podium la clasa 2A.

ADVERTISEMENT

Dacă la Super Rally sunt la debutul în noul sezon, la viteză în coastă, Radu Benea a fost aproape de victorie la etapa de la Râșnov, în timp ce Nicolas este lider atât în clasamentul Debutanților, cât și în cel al Juniorilor.

ADVERTISEMENT

În total, 22 de piloți din discipline precum raliuri și viteză în coastă au fost selectați să concureze în Campionatul Național de Super Rally. Vineri seară, piloții vor avea parte de un start festiv, în timp ce cursa propriu zisă se va desfășura sâmbătă.

Printre numele care vor mai concura pe traseul din jurul cetății se numără Costel Cășuneanu, Vali Porcișteanu sau Danny Ungur. De asemenea, 7 echipe formate din câte 2 piloți s-au înscris în competiția dedicată acestui segment. Astfel, punctele fiecărui pilot se adună pentru a strânge în clasamentul final al echipelor.