News

Tataee de la BUG Mafia a plecat din România! Cu ce se ocupă acum, după ce s-a stabilit în Barcelona

21.03.2019 | 21:28
Tataee de la BUG Mafia a emigrat in Spania!

Tataee de la BUG Mafia a emigrat, cu tot cu familie! Vlad Irimia a lăsat cartierul în urmă și a părăsit România, în urmă cu mai bine de un an. S-a mutat în Barcelona și și-a luat cu el soția și cei trei copii. Tataee nu a renunțat însă la muzică și nici la BUG Mafia. Spune că el colaborează încă cu cei doi colegi ai săi de trupă, rămai în țară.

Tataee de la BUG Mafia a plecat din țară

”Am plecat pentru copii, pentru soție și pentru puțină liniște pe plan profesional, ca să fac alte lucruri. Aici eram ciupit din toate părțile. Trebuie să facem aia, trabuie să facem aia… Acolo e un pic mai dificil să fiu accesat și pot să lucrez mai liniștit la ce-mi place mie, muzica mai precis.

Pentru copii, voiam ca ei să trăiască într-un loc un pic mai liniștit, iar Bucureștiul devenise sufocant, și la propriu și la figurat. Din păcate, ceea ce se întâmplă aici nu e normal nici în sistemul de învățământ, nici în societate, în oraș, unde locuiam” spune Tataee.

Tataee BUG Mafia
Tataee spune ca nu a renuntat la BUG Mafia

Tataee face muzică în Spania

„Sunt un tată destul de absent. Muncesc pentru dânșii (râde), de la ora 7.00 până la ora 22.00 tati e la muncă. Îi văd destul de puțin, deși stăm în aceeași casă, dar avem o relație destul de strânsă și îi tratez ca pe niște adulți, ca pe prietenii mei, nu ca pe copiii mei. Cred că ăsta este un câștig în relația pe care o am cu ei, dar mami este mult din timp tati. Ea e stâlpul familiei” a continuat dezvăluirile artistul.

El a dezvăluit că este în continuare în legătură strânsă cu România și cu băieții din B.U.G. Mafia, alături de care continuă să lucreze la piese noi. „E o situație foarte specială, într-adevăr. Eu, în Spania, nu muncesc, lucrez acasă, am o cameră în care fac muzică și îmi duc copiii la școală… și cumpăr lucruri pentru casă”, a spus Tataee.

Tags: