Sporturi

Tatăl Biancăi Andreescu îi laudă pe canadieni: “Îi ajută pe cei talentaţi, investesc în viitor”

20.03.2019 | 21:19
Tatal Biancai Andreescu ii lauda pe canadieni Ii ajuta pe cei talentati investesc in viitor

Nicu Andreescu, tatăl Biancăi Andreescu, îi laudă pe canadieni după victoria fetei lui de la Indian Wells. Jucătoarea de tenis de 18 ani a provocat una dintre marile surprize ale anului în circuitul WTA şi a obţinut primul trofeu major după o victorie în faţa lui Angelique Kerber.

Tatăl Biancăi Andreescu îi laudă pe canadieni pentru felul în care investesc în tenis

Tatăl Biancăi Andreescu îi laudă pe canadenieni pentru investiţiile pe care aceştia le fac în tenis. Nicu Andreescu a declarat că oficialii Federaţiei Canadiene de Tenis îi strâng pe toţi sportivii tineri valoroşi într-un program naţional de antrenament şi îi ajută cu tot ceea ce au nevoie pentru a creşte.

“Să practici acest sport este foarte scump, îți trebuie mii de dolari, sute de mii de dolari pe an ca să poți să-l practici și să reușești dacă ești bun. Nu pot să vorbesc despre ce se întâmplă în România, la Federația Română de Tenis, dar pot să spun ce se întâmplă în Canada. Federația canadiană îi ajută pe cei talentați și care cred că au o șansă în viitor și îi adună în programul loc de national training. Nu sunt mulți, dar îi ajută foarte mult, îi ajută cu antrenor, cu deplasări, cu facilități, deci sunt foarte buni în sensul ăsta, investestc în viitor”, a declarat Nicu Andreescu pentru Digi 24.

Tatăl Biancăi Andreescu îi laudă pe canadieni
Tatăl Biancăi Andreescu îi laudă pe canadieni

Nicu Andreescu a prefaţat meciul dintre Bianca şi Irina Begu

În primul tur al turneului WTA Miami, Bianca Andreescu se va duela cu Irina-Camelia Begu. Cele două s-au întâlnit şi la Indian Wells, unde sportiva din Canada s-a impus în trei seturi. Nicu Andreescu a prefaţat meciul dintre cele două sportive şi a susţinut că fiica lui ar putea să fie obosită după parcursul de la turneul disputat în California, dar că este sigur că va totul pe teren pentru o nouă victorie.

“Nu este un meci ușor. Probabil Irina vrea să-și ia revanșa, Bianca vrea să-și continue parcursul pe care l-a avut până acum. Bianca o să fie probabil puțin obosită, dar sper că o să treacă peste acest impediment și va da totul pe teren. Nu pot să zic decât că îmi doresc să câștige Bianca, bineînțeles”, a mai precizat Nicu Andreescu.