Jennifer Aniston este cuprinsă de durere. Tatăl ei, John Aniston, a murit. Actorul a fost considerat o legendă a serialului ”Days of our lives”.
John Aniston a decedat pe data de 11 noiembrie, dar anunțul morții sale a fost făcut public la începutul acestei săptămâni. Chiar fiica sa, Jennifer Aniston, a fost cea care a dat vestea tristă, într-o postare emoționantă pe Instagram.
”Tată dulce … John Anthony Aniston. Ai fost unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Sunt atât de recunoscătoare că te-ai înălțat spre ceruri în pace – și fără durere. Și nu mai puțin pe 11/11!
Întotdeauna ai avut o sincronizare perfectă. Acest număr va avea pentru totdeauna o semnificație și mai mare pentru mine acum. Te voi iubi până la sfârșitul timpurilor”, a scris actrița de la Hollywood, despre regreatul ei tată, cu care a postat o fotografie din copilărie.
Vezi această postare pe Instagram
John Aniston avea 89 de ani, iar serialul ”Days of our lives”, în care a jucat rolul lui Viktor Kiriakis din 1985, i-a adus celebritatea atât în SUA, cât și în restul lumii, relatează CNN. Viktor Kiriakis era un criminal care încerca să seducă femeile din Salem, Illinois.
John Aniston era originar din Creta, dar a ajuns în SUA după ce s-a mutat aici cu familia, pe când avea vârsta de doar doi ani. Înainte de a juca în pelicula ”Day of our lives”, John Aniston a lucrat ca marinar.
A cunoscut lumina reflectoarelor când a fost distribuit în seria ”Love of Life” și, mai târziu, în ”Search for Tomorrow”. De-a lungul carierei sale îndelungate în actorie a mai jucat în: ”Airwolf”, ”Gilmore Girls”, ”The West Wing” sau ”Star Trek: Voyager and Mad Men”.
Datorită profesionalismului său, John Aniston a câștigat trei premii Soap Opera Digest, pentru rolul său din ”Days of our lives”. În plan personal, a avut mai multe căsătorii, iar fiica sa, Jennifer Aniston, a venit pe lume în mariajul cu Nancy Dow.
Într-un interviu pentru ”The Morning Show”, Jennifer Aniston povestea cum a fost abandonată de tată la vârsta de 9 ani. Vestea i-a fost dată de mama ei și, deși i-a fost greu să accepte multă vreme situația, odată cu trecerea anilor Jennifer și-a iertat părintele.
”Mi-a spus mama. Am fost la o petrecere de ziua de naștere a cuiva și, când m-am întors acasă, ea mi-a spus: >”, a relatat Jennifer Aniston.