News

Tatăl unui cunoscut medic, infectat cu Covid-19: „Acest virus stoarce viața. Vor urma vremuri foarte grele”

12.10.2020 | 10:00
Tatal unui cunoscut medic infectat cu Covid19 Acest virus stoarce viata Vor urma vremuri foarte grele
ADVERTISEMENT

Noul coronavirus stoarce viața din unii cum nu am mai văzut”. Este mărturia dezarmant de sinceră a Simonei Carniciu, medic specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice, la scurt timp după ce tatăl său a fost testat pozitiv, deși nu avea simptomele specifice bolii.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, aceasta îndeamnă populația să conștientizeze măcar acum, în al 12-lea ceas, că trebuie să respecte cu sfințenie trei măsuri cât se poate de simple: masca, igiena mâinilor și distanțarea fizică.

ADVERTISEMENT

Este înfiorător ce poate să facă acest virus celor 8% care fac forme mai severe. Ceilalți, asimptomatici sunt niște fericiți”, a mai scris specialistul, atașând și o fotografie în care apare purtând echipamentul de protecție.

Mesajul emoționant al medicului Simona Carniciu, după ce tatăl său a fost diagnosticat cu noul coronavirus

În ziua de 19 septembrie, sâmbătă, în aer liber tatăl meu a avut singurul contact identificat momentan cu un covid-pozitiv care a considerat că “nu are nimic” și a venit la el! Simptomele s-au suprapus cu unele de toxiinfecție alimentară la ambii părinți, cu lipsa poftei de mâncare, scaune dese și deshidratare! Apoi a început coșmarul!

ADVERTISEMENT

Eu am fost precaută și am mers echipată la ei pt tratament! Am bănuit că simptomele sunt atipice dar nu era primul caz. Fără febră, fără pierderea mirosului… Părea să nu fie covid, dar a fost! Ambii au ieșit pozitivi!

Acest virus stoarce viața din unii cum nu am mai văzut! Unii care l-au avut știu ce zic! Imaginea în ziua de joi seară când am chemat ambulanța, o să îmi rămână toată viața în fața ochilor! Tatăl meu, pe care îl știți cât era de puternic și vesel se transformase în care care abia mai respira! Rapid!

ADVERTISEMENT

Am înțeles acum de la verișoara mea, medicul lui de la Babeș, că așa face acest virus! Acum ești bine, în câteva ore poți ajunge foarte rău! Procesul inflamator este extrem de mare, iar virusul afectează mai mult decât am știut până acum!”, a scris Simona Carniciu pe contul personal de Facebook.

„Vor urma vremuri foarte grele pentru noi toți”

Atât asistenta tatălui, Elena, cât și eu suntem negative la test, efectuate vineri! Asta înseamnă că ne vom ocupa de grija tatălui meu: cabinetul! Vă scriu în ce formulă mâine! Oricum, lucrurile intră sub organizarea mea și toată lumea o să respecte regulile!

ADVERTISEMENT

Și nu uitați, vă rog, regulile:

  1.  Purtați mască!
  2.  Spălați mâinile după ce ați atins obiecte posibil contaminate!
  3.  Păstrați distanța!

Vor urma vremuri foarte grele pentru noi toți! Tot ce trebuia, era să fim responsabili și să ne ferim noi de această boală cruntă pentru unii! Ce mai contează acum cine a făcut virusul, cine l-a eliberat, cu ce intenție, dacă vor să ne globalizeze sau să ne înlănțuiască? Astea nu mai contează!

Conta ca noi să fim uniți împotriva lui și să nu îl lăsăm să se răspândească! Fiecare din cei care nu respectă regulile contribuie la “conspirația” lor! Corect, nu? Au aruncat lupul în turma de oi, iar oile în loc să fie puternice unite, au stat să le mănânce una câte una!

Dacă eram responsabili, nu închideau nici restaurante, nici școli, nici cinematografe, ca să distrugem economia! Alte țări nu le-au închis! De ce? Că au popoare care nu sunt mândri, care nu sunt răzvrătiți împotriva unui sistem asupra căruia oricum nu au putere, al unui sistem pe care l-am acceptat și hrănit!

Așa că, pentru ce atâta revoltă? Pentru ceva care s-a făcut deja? E inutil, e tardiv!
E vremea să ne unim! E vremea să respectăm regulile simple, ca să nu le respectăm pe cele mai grele!

Revin mâine cu informații despre starea de sănătate a tatălui meu și despre reluarea activității în deplină siguranță pentru noi toți! La cabinetul meu, lucrurile continuă în regim de pandemie: telemedicină cât se poate de mult și așteptați telefonul de la cabinet pentru informații despre rețete sau dacă necesitați consult la cabinet!”, a mai spus medicul specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice.

ADVERTISEMENT