Sport

Tavi Popescu a refulat după gol, înjurând ca la ușa cortului. Reacția lui Gigi Becali: „E supărat că n-a primit ciocolată”

Tavi Popescu a avut o ieșire nervoasă la finalul partidei pe care FCSB a câștigat-o cu FC Botoșani, scor 3-2. Motivul? Introdus în minutul 83, mijlocașul a contribuit decisiv la golul victoriei, dar nu se simte apreciat.
18.08.2026 | 00:23
Tavi Popescu a refulat dupa gol injurand ca la usa cortului Reactia lui Gigi Becali E suparat ca na primit ciocolata
Tavi Popescu, supărat după ce a creat golul de 3-2. A înjurat ca să se descătușeze. Foto: Renato Anghelescu - Fanatik
ADVERTISEMENT

Tavi Popescu a făcut o nouă fază senzațională în finalul partidei pe care FCSB a câștigat-o cu FC Botoșani, scor 3-2. Practic, i-a înșirat pe jucătorii Botoșaniului ca pe mărgele și i-a pasat ideal lui Bîrligea pentru golul care a stabilit scorul final, chiar în minutul 90+5.

Tavi Popescu a avut o ieșire nervoasă la finalul partidei dintre FCSB și FC Botoșani, scor 3-2

Dacă Bîrligea s-a îndreptat spre tribună, acolo unde a avut ceva de împărțit cu anumiți fani, după care a plâns, Tavi Popescu a avut o reacție nu tocmai ortodoxă. Astfel, după faza genială în care a dus practic pe FCSB spre victorie, Tavi Popescu a refulat în apropierea băncii de rezerve a celor de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Astfel, din reluările TV se vede un val de înjurături lansat de Tavi Popescu. La final, puștiul minune al celor de la FCSB s-a dus direct la vestiare. Nu a putut fi oprit nici de antrenorul Marius Baciu nici de colegul său Andre Duarte, preferând să plece la vestiare. De altfel, singurul care a părut că-l poate „îmblânzi” pe Tavi Popescu a fost Marius Ianuli, team managerul echipei.

Gigi Becali se amuză de reacția nervoasă a lui Tavi Popescu de la finalul meciului: „Nu a primit ciocolată”

Gigi Becali a comentat în stilul caracteristic ieșirea lui Tavi Popescu, imediat după meci. „Tavi Popescu nu a primit ciocolată de la început, de-aia era supărat. Dar a schimbat jocul, așa este. A avut impact”, a mărturisit patronul celor de la FCSB.

ADVERTISEMENT

De altfel, jucătorul a explicat de ce a avut acea ieșire nervoasă: e supărat pentru că nu este apreciat la adevărata lui valoare și nu  primește mai multe minute. „Sunt supărat că nu joc titular sau mai multe minute. În primele meciuri am fost decisiv, cred că nu merit asta! E normal să fii supărat, când ești fotbalist trebuie să joci cât mai mult, nu 10 minute. Sper să revin în primul 11 și să-mi ajut echipa să rămână pe locul 1”, a declarat Tavi Popescu după meci.

ADVERTISEMENT

Tavi Popescu nu mai este titular la FCSB, fiind pedepsit pentru lipsa sa de atitudine din unele meciuri

În ultima perioadă, Tavi Popescu a fost muștruluit de Gigi Becali pentru atitudinea sa din unele partide, în timp ce antrenorul Marius Baciu îi explica înainte de meciul cu FC Botoșani că nu are niciun motiv să se ceară titular meci de meci.

ADVERTISEMENT

„Tavi Popescu, v-am spus, pentru mine, pentru noi, e un jucător foarte important. E un jucător pe care îl așteptăm să crească de la joc la joc. Asta nu înseamnă că, dacă nu e titular, dacă n-a început titular, nu înseamnă că nu e un jucător important. Poate să fie lăsat și pe parcurs, să avem niște date, niște statistici clare și de acolo ne orientăm și vedem exact cam ceea ce ne interesează pentru meciul respectiv.

 Dar Tavi nu e un jucător care, cum să zic, nu e un jucător care poate să fie tot timpul titular, ca și alții. Și Tase a început pe banca de rezervă, e și căpitanul echipei, și am considerat că poate să fie util pe parcursul jocului”, a declarat Marius Baciu. De altfel, în meciul de astăzi cu FC Botoșani, Popescu a fost introdus în teren doar în minutul 83.

ADVERTISEMENT