Octavian Popescu, alături de foști și actuali fotbaliști, s-a implicat într-o acțiune caritabilă chiar înaintea meciului cu Rapid din SuperLiga. Mai multe tricouri ale unor jucători din SuperLiga au fost scoase la licitație.
Octavian Popescu va lupta pentru cazurile Laurei Filip, în vârstă de 43 de ani, mamă a unui copil de 14 ani și Cosmina Constantin, o tânără în vârstă de doar 26 de ani. Ambele duc o luptă aprigă cu cancerul și au nevoie de susținere atât morală, cât și financiară.
„Perla” celor de la FCSB a trimis tricoul pentru a fi scos la licitație, iar exemplul său a fost urmat de alți fotbaliști din SuperLiga de la Universitatea Craiova și Farul. Jovan Markovic, Vladimir Screciu, George Cîmpanu, Dan Nistor, dar și jucătorii Farului, printre care și antrenorul Hagi.
Toate încasările vor merge către Laura și Cosmina, pentru a beneficia de tratamentul necesar. De asemenea, oricine poate ajuta o poate face în conturile: Laura – RO15 BREL 0005 5078 5179 0100 și Cosmina – RO24 CECE C001 9462 7619 9811.
Duminică, 6 noiembrie, ora 12, pe stadionul Popești Leordeni va avea loc o partidă demonstrativă între echipele Prietenii lui Ruf și Echipa Fotbaliștilor, care vor evolua pentru cazurile Laurei și Cosminei.
Fotbaliști, precum Ovidiu Herea, Marian Vlada, Jovan Markovic, Dan Nistor, George Cîmpanu sau Cristian Balgiu au confirmat că vor fi prezenți la meciul caritabil.
De asemenea, sunt așteptați să confirme alți foști fotbaliști care au evoluat în tricoul echipei naționale a României.
Octavian Popescu s-a implicat într-o acțiune caritabilă chiar înaintea meciului dintre FCSB și Rapid, duminică, 6 noiembrie, ora 21:00, pe Arena Națională.
În luna aprilie a acestui an, patru fotbaliști de la FCSB au mers la Casa Speranței într-un demers al clubului roș-albastru de a ajuta mai mulți copii.
După momentele artistice ale micuților, Florin Tănase, Risto Radunovic, Ianis Stoica și Octavian Popescu le-au oferit cadouri și au făcut mai multe fotografii, care i-au entuziasmat pe copii.