Sport

A intrat taxa pe viciu pentru pariori! Lovitură pentru gambleri! Cât rețin operatorii de la fiecare jucător în parte

16.03.2019 | 10:31
Taxa pe viciu a început să aibă efect asupra pariorilor

Noile taxe impuse de guvernul României au ajuns în sfârșit la pariorii români. Astfel, după ordonanța de urgență numărul 114/2018 care prevedea o „taxă pe viciu”, mai multe case de pariuri au anunțat măsurile luate în noul context economic. Astfel, pariorii vor pierde din start 2% din suma jucată care va merge direct în bugetul de stat al României. De exemplu, dacă un parior face o depunere de 100 de lei, el va rămâne în cont cu 98 de lei, pe care îi va putea rula.

Taxa pe viciu va duce la reținerea a 2% din suma pariată

Astfel, OUG 114 preveda următoarele:

„ART. 1

 (1) Începând cu 1 ianuarie 2019 organizatorii de jocuri de noroc online prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a plăti o taxă lunară în conformitate cu prevederile art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscalbugetare, modificarea şi completareva unor acte normative şi prorogarea unor termene.
(2) Taxa lunară se calculează prin aplicarea procentului de 2% la totalul taxelor de participare încasate lunar conform prevederilor legale în vigoare.
(3) Totalul taxelor de participare încasate lunar se definesc ca orice transfer din contul bancar sau similar al jucătorilor în conturile de joc ale acestora de pe platforma de joc.
(4) Taxa menţionată la alin. (1) se calculează, se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au încasat taxele de participare încasate lunar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.”

Taxa pe viciu va lua din banii pariorilor

Ce înseamnă OUG 114 pentru pariori

Asta înseamnă că la fiecare depunere efectuată se va reține automat procentul de 2%. Recent, pentru a pune în acord reglementarile fiscale prevăzute de către Ordonanța de urgență, una dintre cele mai importante case de pariuri a anunțat că pe 13 martie va reține și va vira către Bugetul de Stat o taxă de 2% la depunerile efectuate în conturile individuale de jucători. Alte case de pariuri ar putea însă să suporte din banii proprii această taxă de depunere, ca un fel de ofertă specială pentru jucători.

  • 2,4 milioane de români au jucat jocuri de noroc în 2016, potrivit unui studiu realizat de GfK Romania