În repetate rânduri, de-a lungul anului 2022, liderii coaliției au spus că Executivul nu are în vedere introducerea unor taxe noi sau măriri de taxe și impozite într-o perioadă de criză. Între timp, guvernanții se pare că s-au răzgândit.
Politicienii PNL, PSD și UDMR au transmis, în iulie, mesaje referitoare la amânarea noului sistem de impozitare a caselor, introdus în iulie și cu aplicare din 2023.
Acesta era menit să înlocuiască impozitarea actuală a locuințelor, ce ia în calcul materialele de construcție și poziționarea imobilului, cu impozitarea în funcție de o grilă notarială. Între timp, Ministerul de Finanțe vrea să renunțe la modificarea din iulie, iar impozitarea locuințelor se se facă după algoritmul folosit și astăzi, dar la valori majorate cu circa 50%, scriu cei de la Profit.ro.
În acest sens, senatorii PSD şi PNL au depus un amendament la Ordonanţa 16/2022, care are în vedere o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate, a declarat miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
În spatele acestei decizii ar sta banii pe care primăriile ar urma să îi obțină în plus din impozitele mărite pe proprietăți, respectiv 2,8 miliarde lei în 2023. Suma ar fi deja prinsă în calculele bugetare pentru anul următor, indică sursa citată.
O creștere a bazei impozabile cu 50% va duce, în majoritatea cazurilor, la o majorare similară a impozitului.
Prin urmare, calculul e simplu în privința majorării impozitelor pentru locuințe. De exemplu, pentru o clădire din beton, pentru care până acum era perceput un impozit de 1.000 de lei, noua taxă va crește până la 1.500 de lei.
Ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a recunoscut că această măsură este pe masa guvernanților.
Întrebat cu cât ar urma să crească impozitele, Câciu a spus: ”Faţă de acesta grilă care a fost stabilită în 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8 şi 2%. Pot acţiona în această marjă, pot creşte impozitele.
Până la urmă este vorba despre veniturile autorităţilor locale şi atunci când ne întrebăm de ce de fiecare dată, statul din bugetul de stat, din taxele tuturor trebuie să suplinească lipsa veniturilor de la nivelul autorităţilor locale, cred că un răspuns vine şi din partea asta de colectarea a veniturilor locale”, a spus el.
Social-democratul a spus că o creștere a impozitului pe locuințe de anul viitor, în situația în care coaliția va decide acest lucru, nu ar afecta persoanele cu venituri mici.
”Nu în ultimul rând, trebuie să ţineţi cont de faptul că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate. Există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul fiscal. Deci, impactul unei creşteri de impozite, eventuale creşteri impozite nu va fi pe persoanele care au venituri mici.
Pe de altă parte trebuie să ţinem cont şi de faptul că este o inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare economică”, a adăugat Câciu.