Sport
Betano – Suporter Oficial Cupa Mondială FIFA 2026

Taxe pe trofeul CM! Câți bani oprește fiscul american din premiul Spaniei după câștigarea Cupei Mondiale

Spania a câştigat titlul mondial, iar odată cu trofeul suprem în conturile Federaţiei iberice ar trebui să intre 50.000.000 de dolari. Doar că fiscul american va opri o sumă uriaşă din acest premiu. Şi jucătorii vor avea de suferit.
23.07.2026 | 12:47
Taxe pe trofeul CM Cati bani opreste fiscul american din premiul Spaniei dupa castigarea Cupei Mondiale
Taxă pe trofeul Campionatului Mondial! Fiscul american opreşte o sumă uriaşă din banii câştigaţi de Spania. Lamine Yamal şi coechipierii săi sunt dublu impozitaţi. Sursa: Profimedia
ADVERTISEMENT

Spania a câştigat titlul mondial după finala cu Argentina, scor 1-0. Unicul gol a fost marcat în minutul 107 de Ferran Torres, iar ibericii câştigă al doilea trofeu suprem din istorie, după triumful din 2010.

Taxă pe trofeul Campionatului Mondial! Statul american opreşte 14.000.000 de dolari

Selecţionata lui Luis de la Fuente a dat lovitura şi din punct de vedere financiar. Ibericii au încasat 50.000.000 de dolari pentru acest succes, dar vor avea de plătit taxe importante pentru această sumă.

ADVERTISEMENT

Premiul în bani de la Campionatul Mondial 2026 este supus unei taxe federale de reținere la sursă 30%, aplicată de Statele Unite ale Americii (prin IRS). Turneul a fost găzduit pe pământ american, iar Statele Unite nu au acordat o scutire de taxe pentru această ediţie.

Spania a jucat şapte din cele opt meciuri pe tărâm american, ceea ce însemnă că aproximativ 44,5 milioane de dolari intră sub incidenţa legislaţiei americane. Din această sumă, fiscul american opreşte 30%, ceea ce înseamnă în jur de 14.000.000 de dolari. Din cei 50 de milioane de dolari, ibericii rămân cu 35 de milioane.

ADVERTISEMENT

Jucătorii, dublu impozitaţi

Dar asta nu e tot. Federaţia Spaniolă a transmis că jucătorii vor încasa în jur de 45% din premiul de la Cupa Mondială, asta înseamnă în jur de 754.000 de euro brut pentru fiecare jucător. Doar că suma va fi dublu impozitată. Şi în SUA, şi în Spania.

ADVERTISEMENT

În SUA, jucătorii trebuie să achite mpozite pe venit federale și statale pentru perioada în care au evoluat acolo, iar în Spania, autorităţile vor impune impozitul pe venit local, care ajunge la 47% din sumele primite.  Practic, jucătorii vor rămâne cu sume cuprinse între 399.000 și 460.000 de euro.

ADVERTISEMENT
  • 50.000.000 de dolari brut au câştigat spaniolii pentru CM 2026
  • 460.000 de euro net va încasa fiecare jucător
Tags: