Începând de joi, 26 ianuarie, sistemul oficial de plăți online al statului, Ghişeul.ro, are şi o aplicație mobilă.
Într-o conferință de presă susținută în urmă cu 24 de ore, oficialii din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și cei din Autoritatea pentru Digitalizarea României au anunțat lansarea oficială a aplicației pentru mobil Ghișeul.ro.
”Lansarea aplicaţiei mobile ‘Ghişeul.ro’, o aplicaţie simplă uşor de folosit, menită să uşureze viaţa.
Cred că orice român care va descărca aplicaţia va descoperi că e mult mai uşor să plăteşti din câteva click-uri taxe şi impozite locale, amenzi”, a afirmat, joi, ministrul Cercetării, Sebastian Burduja.
Oficialul Guvernului a spus că peste 400 de tipuri de plăţi se fac prin această aplicaţie, fără comision.
Printre plăţile care se pot efectua, ministrul a enumerat: taxele şi impozitele locale, obligaţiile ANAF, amenzile, taxele de admitere la ASE, taxele de timbru pentru unele tribunale.
Ministrul a explicat că Ghişeul.ro are în prezent 1,5 milioane de utilizatori, din care o treime şi-au făcut cont în anul 2022, peste 65.000 în luna ianuarie a acestui an, fiind efectuate anul trecut peste 3,7 milioane de plăţi prin această platformă.
”Peste 300 de instituţii sunt interconectate la platforma ghişeul.ro. Prin această aplicaţie, cifrele se vor îmbunătăţi semnificativ şi creşterea numărului de utilizatori va fi şi mai mare. (…) Au fost efectuate peste 600 de teste de securitate cibernetică. Ghişeul.ro este rezultatul unui parteneriat public privat de succes.
Platforma a fost dezvoltată de un partener privat pe o infrastructură ce a fost pusă la dispoziţie de statul român“, a adăugat Sebastian Burduja.
Burduja a anunțat că, în acest moment, 98% dintre municipii se regăsesc pe Ghişeul.ro. În ceea ce privește comunele, deocamdată doar o treime dintre comune sunt interconectate la această platformă.
Această aplicație poate fi descărcată de pe App Store și Google Play. Pe aplicaţia Ghişeul.ro, utilizatorul are posibilitatea să se autentifice şi prin recunoaştere facială.
Ministrul Burduja a mai precizat că de săptămâna viitoare vor fi finalizate demersurile pentru eliberarea online a cazierului judiciar în format digital.
Această opțiune va fi disponibilă în primă fază pe platforma web şi ulterior pe aplicaţia Ghișeul.ro.