Sporturi

Taylor Townsend, considerată noua Serena, dată afară de la Roland Garros și US Open din cauza greutății: “Nu am fost niciodată un model, dar cui îi pasă?!”

30.05.2018 | 19:25
Taylor Townsend considerata noua Serena data afara de la Roland Garros si US Open din cauza greutatii Nu am fost niciodata un model dar cui ii pasa

Următoarea adversară a Simonei Halep, Taylor Townsend, în vârstă acum de 22 de ani, a vorbit despre fizicul său şi susţine că nu îi pasă ce se spune rău despre ea, atât timp cât câştigă meciuri.

Tânăra americană este încântată să fie prezntă la Paris pentru al doilea turneu de Grand Slam al anului. Cu o zi înainte de startul competiţiei, sportiva din America şi-a oferit o plăcere gastronomică. “Am mers la L’Entrecote și am mâncat cartofi prăjiţi, au fost foarte buni”, a spus Townsend.

Taylor Townsend nu a vrut să rateze această şansă şi, însoţită de antrenorul ei, Donald Young Senior, alături de care are o conexiune foare puternică, au mers să ia masa împreună după care au răspuns la câteva întrebări. Taylor nu se fereşte să vorbească despre constituţia ei fizică: “Nu am fost niciodată un model, chiar şi atunci când eram copil, eram mai plinuţă, iar domnul Young poate depune mărturie (râde).”  Taylor are un fizic pe care nu-l întâlneşti zilnic în circuitul feminin de tenis, iar ea ştie că oamenii şuşotesc despre asta, însă spune că nu o preocupă ce cred ceilalţi: “Nu-mi pasă ce se spune în circuit despre mine, dar odată ce joc şi câştig, cui îi mai pasă de toate astea?”

Taylor Townsend: “Nu voi putea niciodată să-mi schimb corpul”

Supranumită noua Serena Williams, Taylor spune cu tristeţe în glas că adversarele ei o privesc spunând că le va fi uşor pentru că nu se va putea mişca din cauza greutăţii. “Tot ceea ce este important, ceea ce contează este energia pe care o aduc pe teren, pentru că doar așa câștigi”. “Nu voi putea niciodată să-mi schimb corpul. Mă accept aşa cum sunt eu şi muncesc din greu pentru a reuşi”. Ea a fost inspirată de fiul antrenorului ei, Donald Young Junior, cu șase ani mai în vârstă decât ea.

De asemenea, un lucru mai puţin ştiut este că Taylor Townsend a fost cea mai bună jucătoare a lumii la junioare, dar în ultimii ani, sportiva a întâmpinat multe greutăţi în circuit. Cea mai grea perioadă a fost în 2012, când USTA i-a retras sprijinul, pe motiv că era supraponderală. Acest lucru a însemnat ratarea şansei de a participa la US Open pentru prima dată în carieră.

Taylor Townsend, optimistă înaintea duelului cu Halep de la Roland Garros 2018

Simona Halep o întâlneşte pe Taylor Townsend, în turul 2 la Roland Garros, după victoria cu Alison Riske, din 3 seturi. Partida este programată joi, la o oră ce va fi anunţată miercuri seară. Americanca, ce aduce mult a Serena Williams la fizic, la cei numai 22 de ani ai săi, a învins-o, marţi, pe franţuzoaica Myrtille Georges, în 2 seturi: 6-4, 6-2.

Taylor este încrezătoare înaintea duelului cu liderul mondial din WTA şi spune, glumind, în dialogul purtat cu FANATIK.RO, că favorita la câştigarea marelui trofeu la Paris nu este nici Halep, nici altă jucătoare din circuit şi se auto nominalizează pentru această postură.

Tags: