Ce ţeapă a luat Lazio! Cui a virat banii din tranşa pentru De Vrij

Sorin Dumitrescu   
in Fotbal international
28/03/2018, 18:41
Ce ţeapă a luat Lazio! Cui a virat banii din tranşa pentru De Vrij

În 2014 Lazio îl aducea de la Feyenoord la Roma pe fundaşul naţionalei Olandei Stefan de Vrij pentru suma ce 8 milioane euro. A fost o mutare inspirată, pentru că De Vrij a devenit în scurt timp un adevărat stâlp al apărării biancoceleste, cu 104 meciuri la activ în Serie A. Însă, după patru ani nu mai doreşte să continue la Lazio şi este foarte aproape să se înţeleagă cu Inter, rămânând în Serie A.

Numai că echipa la care evoluează de ani buni şi românul Ştefan Radu nu a terminat încă de plătit suma de transfer la Feyenoord. Iar această informaţie, care susţine că mai trebuie încă 2 milioane pentru ca Lazio să încheie plata, a ajuns şi la urechile unor persoane certate cu legea din Olanda.

Poliţia anchetează acum cazul

Rezultatul a fost că un grup de hackeri descurcăreţi a trimis un email cu antetul lui Feyenoord la sediul clubului roman, prin care se solicita vărsarea ultimei tranşe de 2 milioane euro şi se indica şi contul în care trebuie expediaţi banii. Mesajul electronic a ajuns la sediul lui Lazio şi şefii clubului au trecut la fapte.

Italienii s-au grăbit să trimită banii în contul precizat şi abia apoi au aflat bomba. Nici măcar un eurocent nu a intrat în conturile lui Feyenoord şi acum poliţia anchetează cazul, după ce Lazio a depus plângere oficială, în speranţa că va putea identifica personele care au pus la cale escrocheria. 

Ştirea MOMENTULUI

Tragere la sorţi Cupa României. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj şi Dinamo în 16-imi. Tabloul complet

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×