De la o cină liniștită, la un transfer care i-a schimbat cariera! Așa a început aventura lui Luca Băsceanu la Universitatea Craiova, într-un scenariu pe care puțini fotbaliști îl trăiesc: un telefon primit la restaurant, o decizie luată fără ezitare și o semnătură pusă în mai puțin de 24 de ore.
Fotbalistul Universității Craiova a povestit în cadrul unui interviu acordat canalului oficial de YouTube al Universității Craiova, că nu se gândea la o plecare de la Farul în acel moment, mai ales că începuse să joace tot mai mult și simțea că lucrurile merg într-o direcție bună. Totul s-a schimbat, însă, în seara în care impresarul său l-a sunat și i-a pomenit numele Universității Craiova. Din acel moment, lucrurile s-au derulat cu o viteză incredibilă.
„Începusem să joc mai des la Farul, îmi făceam treaba foarte bine. Nu pot să zic că mă așteptam la un transfer. Eram la un restaurant, luam cina, când m-a sunat impresarul și a adus vorba de Craiova. Nu au durat nici 24 de ore și apoi eram deja semnat. De când am primit vestea nu știu dacă au trecut 24 de ore până era totul deja aranjat.
A fost și vizita medicală, da, dar cam asta e ideea. M-am bucurat, nu m-am gândit de două ori când am auzit de Universitatea Craiova, am ales din start. Cred că am făcut alegerea bună“, a declarat Luca Băsceanu.
Luca Băsceanu, cel care la Ploiești a reușit primul său gol în tricoul Universității Craiova, s-a integrat rapid în Bănie și a spus că a simțit din prima clipă că a ajuns unde trebuie. Cucerit de atmosfera din vestiar, impresionat de fanii de pe „Oblemenco” și motivat de obiectivele mari ale clubului, tânărul fotbalist vorbește deschis despre ambițiile sale: trofee, goluri și, de ce nu, titlul de campion.
„Am avut noroc că am dat de un grup unit. Băieții m-au primit cu brațele deschise. Le mulțumesc pe această cale pentru că m-au ajutat extrem de mult. Am avut mare noroc cu ei, cu un asemenea grup. Fanii m-au surprins. Oricărui fotbalist cred că-i place ce se întâmplă pe „Oblemenco“ la meciurile de acasă. Calificarea în Conference League a fost un moment unic.
Sezonul ăsta doresc să iau un trofeu cu Craiova. Nu pot să mă ascund și să zic că nu vreau titlul. Toată lumea îl vrea, dar mai e până atunci. Pe plan personal, vreau să ating cât mai multe minute și să dau cât mai multe goluri. Cel mai mult m-a ajutat Cicâldău. Cred eu că suntem caractere asemănătoare și am crescut în același mediu, cu aceleași persoane. Avem lucruri în comun și mi-a fost alături“, a declarat Luca Băsceanu.
De pe maidan, din jocurile copilăriei, Luca Băsceanu a ajuns să evolueze în cel mai scurt timp posibil pe marile stadioane ale României. Jucătorul Craiovei privește înapoi fără regrete și vorbește cu recunoștință despre începuturile sale în fotbal, despre sacrificiile făcute de familie și despre drumul care l-a dus de la joaca printre copii, la debutul în SuperLiga.
„Mă simt un om norocos că am avut o copilărie frumoasă. Am învățat la bunicii mei jocul pe maidan, după cum se zice. Ne strângeam 15-20 de copii și ne jucam de dimineață până seara. Apoi, pe la 5-6 ani m-am mutat de tot la Constanța, unde am început fotbalul, școala. Am fost ferit de accidentări până la vârsta asta. Eram mic și unchiul meu m-a dus la fotbal, a fost inspirat și și-a dorit să mă vadă fotbalist. Aveam un văr mai mare cu patru ani decât mine care era la Academia Hagi și am vrut și eu tot acolo. N-au vrut să mă primească atunci, aveam 6 ani, dar, într-un final, m-au primit.
Am ratat ziua părinților de câteva ori, a fratelui, dar asta e viața de fotbalist, nu poți fi mereu acolo. Familia a făcut, însă, sacrificii și mai mari. Mergeam și la două turnee pe lună, mă susțineau și le mulțumesc pentru că au fost lângă mine așa cum sunt și acum. Toată familia, în special mama, a crezut cel mai mult în mine. Am o familie frumoasă, mare, care se bucură cu mine la reușite. Când am debutat în SuperLiga a fost un moment de nedescris, nu mă așteptam să debutez atunci, cu Rapid, pe Giulești. Nu a fost în favoarea noastră atunci, dar am simțit stadionul, cum e în prima ligă“, a încheiat Luca Băsceanu.