Sport

Telekom Veszprem – Dinamo 33-30, în etapa a 3-a din grupele Ligii Campionilor la handbal masculin. Aproape de o mare surpriză

Dinamo a fost aproape de surpriză în grupele Ligii Campionilor la handbal masculin. „Dulăii” au condus în deplasarea de la Vezsprem, dar nu au mai ținut ritmul în repriza secundă.
28.09.2022 | 21:19
Telekom Veszprem  Dinamo 3330 in etapa a 3a din grupele Ligii Campionilor la handbal masculin Aproape de o mare surpriza
Telekom Veszprem - Dinamo se joacă în etapa a 3-a din grupele Ligii Campionilor la handbal masculin Foto; Dinamo facebook
ADVERTISEMENT
28-09-2022
16:45

Telekom Veszprem - Dinamo 33-30

Vezi aici cele mai importante faze.

Min. 60: 33-30. Dinamo a sperat o repriză că va putea da marea lovitură în deplasarea de la Vezsprem. „Dulăii” lui Xavi Pascual nu au putut însă ține ritmul și în repriza secundă, fiind nevoiți să se recunoască învinși la o diferență de trei goluri.

Min. 55: 30-28. Dinamo se apropie la două goluri și forțează egalarea. „Dulăii” plătesc tribut evoluției catastrofale din primele 15 minute ale reprizei secunde.

Min. 45: 24-20. Ușor-ușor, maghiarii iau avans pe tabela de marcaj, elevii lui Xavi Pascual nu mai țin ritmul.

Min. 39: 19-17. Dinamo e de nerecunoscut în repriza secundă. Nu a marcat niciun gol în primele 9 minute, dar a primit patru.

Min. 36: 17-17. Exceptând startul partidei, e pentru prima oară când cele două echipe se află la egalitate.

Min. 33: 16-17. Gazdele marchează primele în repriza secundă și se apropie la un gol.

Min. 30: 15-17. După o evoluție excelentă, Dinamo intră la cabine cu un avans de două goluri. Urmează o a doua repriză „de foc” pentru „dulăi”.

Min. 24: 10-14. Ce primă repriză fac băieții lui Xavi Pascual. 4 goluri avans cu 6 minute înainte de pauză!

Min. 18: 8-10. Dinamo continuă să păstreze un avans de două goluri.

Min. 11: 4-6. După un început furibund, au urmat 3 minute fără niciun gol marcat. Apoi, „dulăii” s-au dus din nou la două goluri.

Min. 8: 4-5. Dinamo mai are avantaj doar de un gol.

Min. 6: 2-4: Multe goluri în acest debut de meci. Dinamo e în avantaj.

Min. 4: 0-2. Început promițător de partidă al „dulăilor”, care conduc cu două goluri. „Dublă” Akimenko.

Min. 1: A început partida.

Meciul Telekom Veszprem – Dinamo are loc miercuri, 28 septembrie, cu începere de la ora 19:45, în cadrul etapei a 3-a din grupa A a Ligii Campionilor la handbal masculin. După primele două runde, ungurii au 4 puncte, victorii acasă cu PSG și la Porto, iar “dulăii” au adunat primul punct runda precedentă, în Danemarca, după un meci nebun la Gudme, 38-38 cu GOG, după ce au pierdut acasă în primul meci cu Magdeburg la două goluri.

Unde se joacă meciul Telekom Veszprem – Dinamo

Întâlnirea Telekom Veszprem – Dinamo se dispută miercuri, 28 septembrie, de la ora 19:45, în Veszprem Arena, cu o capacitate de 5.000 de locuri. Cum fotbalul nu a oferit nici un fel de satisfacții localnicilor sportul cu mingea pe semicerc este foarte iubit și la partidele de acasă sala a fost arhiplină nu doar o dată, mai ales la meciurile europene sau la cele cu Pick Szeged, a doua forță din campionatul Ungariei.

ADVERTISEMENT

Deja se știe că 3.500 de bilete au fost epuizate pentru confruntarea dintre echipa locală și Dinamo, un meci cu totul special pentru ambele tabere, pentru că pentru totdeauna la aceste jocuri se va afla imaginea lui Marian Cozma, fostul dinamovist transferat la Veszprem, asasinat pe 8 februarie 2009 într-o altercație produsă într-o discotecă din oraș cu interlopi locali. Cozma a fost înjunghiat mortal, Zarko Sesum a suferit o fractură craniană, iar portarului Ivan Pesic, și el înjunghiat în stomac, a trebuit să i se scoată un rinichi.

Cine transmite la TV partida Telekom Veszprem – Dinamo

Partida Telekom Veszprem – Dinamo se joacă miercuri, 28 septembrie, de la ora 19:45, în Veszprem Arena, care se anunță destul de plină, în etapa a 3-a din grupa A a Ligii Campionilor la handbal masculin și va fi transmisă în direct pe micile ecrane pe posturile Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport. O mai puteți viziona și intrând pe site-ul FANATIK, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Dinamo va avea un alt motiv cu totul special pentru a face un meci mare. După ce anul trecut a refuzat să facă deplasarea, Petre Cozma, tatăl lui Marian, a decis ca acum, deși merge în cârje, să fie prezent în tribune la partidă și totodată să meargă la locul unde s-a produs crima din 2009, pentru a aprinde o lumânare. Pe 8 septembrie, Marian ar fi împlinit 40 de ani, dacă s-ar fi aflat în viață.

Cine este Telekom Veszprem, adversara lui Dinamo în etapa a 3-a din grupa A a Ligii Campionilor la handbal masculin

Adversara lui Dinamo din această rundă, Telekom Veszprem, este cel mai de succes club din handbalul din Ungaria. Pe plan intern deține recordul atât la numărul de titluri de campioană, nu mai puțin de 26, cât și de Cupe, care au ajuns la cota 29 în vitrina clubului. La nivel european a jucat patru finale de Cupa EHF, câștigând în 1992 și 2008, cu Marian Cozma în echipă la succesul de acum 14 ani, dar a pierdut toate cele patru finale de Liga Campionilor, precum și cele două Supercupe ale Europei.

ADVERTISEMENT

Antrenorul echipei este sârbul Miomir Ilic, jucător la Veszprem până în 2019. Lotul este o multinațională extrem de puternică, doar trei jucători unguri reușind să pătrundă în acest grup. Ilic se laudă însă cu faptul că a reușit să creeze o unitate a grupului foarte puternică în vestiar, chiar dacă e un adevărat turn Babel de seminții.

Cote la pariuri la jocul Telekom Veszprem – Dinamo

Casele de pariuri nu au nici un semn de întrebare asupra echipei care va lua cele două puncte în acest meci. Veszprem este mult deasupra lui Dinamo la toate capitolele, motiv pentru care a primit cotă de 1,15 la victorie. Dacă “dulăii” fac surpriza în Veszprem Arena, cota lor la victorie va fi de 8,50. Pentru total goluri peste 54,5 goluri cota este de 1,85.

ADVERTISEMENT

Dinamo nu se află pentru prima dată față în față cu colosul din Ungaria.  Primele confruntări au avut loc tot în Liga Campionilor, în 2005, și au fost galopuri de sănătate pentru Veszprem, cu victorii la cel puțin zece goluri diferență. Revederea a avut loc abia sezonul trecut. În Ungaria a fost măcel, 47-32 pentru gazde, dar marea surpriză s-a produs la București, unde Dinamo a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din istoria ei europeană și a câștigat cu  31-29!

ADVERTISEMENT