Gigi Becali vrea să îl transfere la FCSB pe Juri Cisotti încă din această iarnă, informație dezvăluită în exclusivitate la FANATIK. Transferul ar putea să se realizeze abia la vară din cauza pretențiilor financiare pe care le are Oțelul Galați.
De la 1 ianuarie 2025, Juri Cisotti a intrat în ultimele șase luni de contract cu Oțelul Galați și poate semna cu oricine dorește. FCSB este echipa aflată în pole-position să îl ia mijlocașul italian, care poate îmbrăca tricoul campioanei abia din vară.
Conform digisport.ro, Juri Cisotti urmează să semneze contractul cu roș-albaștrii, vineri, 3 ianuarie, iar Gigi Becali încearcă să îl ia pe italian încă din această iarnă.
Latifundiarul din Pipera vrea să plătească maxim 150.000 de euro pentru Cisotti, dar conducerea moldovenilor nu e de acord. Oțelul Galați dorește 300.000 de euro în schimbul fotbalistului în vârstă de 31 de ani.
„Sub nicio formă (n.r.- nu-l lasă la FCSB) pe 100-150 de mii de euro. Eu vreau să-l țin până la vară, să mă mențin în prima ligă și să obțin un loc cât mai bun”, a transmis Cristi Munteanu, președintele Oțelului, potrivit sursei menționate anterior.
În cazul în care va ajunge la FCSB încă din ianuarie, Juri Cisotti ar fi al 2-lea transfer făcut de FCSB în această iarnă. Primul a fost portarul ceh Lukasz Zima, pentru care roș-albaștrii i-au plătit 250.000 de euro Petrolului.
Pentru semnătura lui Cisotti s-au bătut și alți granzi din SuperLiga, Dinamo și Rapid, dar se pare că italianul și-a exprimat dorința de a merge la campioana României.
„Juri Cisotti mă interesează. Dar nu de acum, din ianuarie. Ce rost are să transferăm acum, nu? O să vedem în ianuarie despre ce e vorba.
Chiar dacă este în ultimele şase luni de contract, o să le dau şi o sumă de bani pe transfer. Încă nu suntem înţeleşi, dar o să vedem în ianuarie”, a spus Gigi Becali pentru FANATIK, înainte de Anul Nou.