News

Telenovela posibilei ieșiri UDMR de la guvernare, aproape de final. Kelemen Hunor: ”Trag concluzia că se va respecta protocolul”

Liderii coaliției dau de înțeles că telenovela posibilei ieșiri UDMR de la guvernare se apropie de final. Ce spun Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor despre subiect.
09.05.2023 | 16:44
Telenovela posibilei iesiri UDMR de la guvernare aproape de final Kelemen Hunor Trag concluzia ca se va respecta protocolul
ADVERTISEMENT

Ieșirea UDMR de la guvernare, dorită de unele voci din coaliție, are șanse mari de a nu se mai produce. Acest subiect, devenit în ultimele zile o adevărată telenovelă, a fost tranșat în mare măsură de liderii celor trei formațiuni care formează Executivul.

Tensiuni în coaliție pe tema posibilei ieșiri a UDMR de la guvernare. Ce spun Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă despre subiect

În debutul acestei săptămâni, ​liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat formațiunea sa ia serios în calcul varianta ieșirii de la guvernare. Parlamentarul spunea, la Prima News, că acest lucru s-ar putea produce dacă maghiarii vor pierde Ministerul Mediului în favoarea PNL.

ADVERTISEMENT

Marți, subiectul a căpătat amploare și a ajuns pe masa liderilor celor trei formațiuni care alcătuiesc coaliția. UDMR a primit vești excelente de la viitorul premier, Marcel Ciolacu.

Întrebat despre rămânerea UDMR la guvernare şi păstrarea ministerelor după rotaţia premierilor, liderul PSD a afirmat că protocolul coaliţiei va fi respectat. Automat, asta înseamnă că UDMR rămâne cu toate ministerele.

ADVERTISEMENT

Haideţi să lămurim lucrurile. Nu ştiu ce se întâmplă în spaţiul public. Eu vă spun, ca şi copreşedinte al acestei coaliţii, că avem un protocol. Eu o altă discuţie nu am. Şi vom respecta acest protocol”, a afirmat Ciolacu la Parlament. Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că momentan acest protocol nu este modificat.

În ceea ce-l privește pe premierul în funcție, Nicolae Ciucă, acesta i-a asigurat pe cei de la UDMR că ”PNL nu vrea absolut nimic”. El a spus că este interesat de ”stabilitate”.

ADVERTISEMENT

Nu s-a procedat la nicio abordare formală, nu sunt astfel de discuții care să ne ducă la o decizie, sunt discuții”, a spus liderul PNL. Întrebat direct despre ieșirea de la guvernare cu care amenințau partenerii de coaliție, Ciucă a spus că aceasta este o decizie care privește fiecare partid.

Kelemen Hunor, convins că UDMR nu va pierde ministere: ”După declarațiile domnului Ciolacu și Ciucă trag concluzia că se va respecta protocolul”

UDMR nu are, momentan, motive de îngrijorare privind pierderea vreunui minister. După discuții cu partenerii de la PSD și PNL, Kelemen Hunor e convins că formațiunii sale nu i se vor lua din portofolii.

ADVERTISEMENT

După declarațiile domnului Ciolacu și Ciucă trag concluzia că se va respecta protocolul. Au fost discuții între trei oameni și rămân între trei oameni. Nu era o amenințare, au spus că dacă se schimbă acordul lucrurile se vor complica, nu era o amenințare.

Din punctul meu de vedere subiectul este închis din 2021 toamna. Nu am nimic de reproșat nimic miniștrilor UDMR. Eu nu am astfel de calcule, nu pot comenta ce fac alții”, a spus liderul UDMR.

ADVERTISEMENT