Temperatura dintr-o locuință nu este importantă doar pentru confortul termic, ci și pentru buna funcționare a creierului, susțin specialiștii. Iată câte grade sunt recomandate să ai în casă în funcție de vârstă!
În sezonul rece, ajustarea temperaturii din locuință are un rol esențial asupra sănătății. Specialiștii au realizat mai mult studii și au stabilit care sunt gradele care are trebui să se regăsească în fiecare cameră.
Potrivit cercetătorilor, în locuințele unde se află persoane în vârstă, atenția la reglarea termostatului trebuie să fie una sporită. Studiile au demonstrat că există o legătură strânsă între gradele din încăpere și capacitatea vârstnicilor de a se concentra.
Astfel, potrivit specialiștilor, temperatura ideală pentru menținerea funcției cognitive este cuprinsă între 20 și 24 de grade Celsius. Studiile au arătat că inclusiv 4 grade în minus sau în plus față de acest interval afectează capacitatea de concentrare a bătrânilor.
Din păcate, persoanelor în vârstă le este destul de dificil să atingă această temperatură în locuințele proprii. Din cauza veniturilor mici, mulți dintre vârstnici sunt nevoiți să trăiască în frig.
Specialiștii au stabilit temperaturile ideale pentru fiecare cameră dintr-o locuință. Însă, este important de precizat că acestea pot fi ajustate dacă locuiesc persoane vulnerabile, precum copii, bătrâni sau bolnavi.
Deși părerile sunt împărțite atunci când vine vorba de temperatura ideală din locuință, se pare că valorile trebuie să fie cuprinse între 20-25°C. Acestea pot să varieze în funcție de sezon, dar și de zona geografică.
Astfel, în sezonul rece, temperatura ideală din locuință este de 21 de grade Celsius. În living, cel mai bine este să ai între 20-22°C, iar în dormitor nu ar trebui să depășești intervalul 16-19°C.
În bucătărie, temperatura trebuie să ajungă la maxim 20 de grade, iar în baie, intervalul termic recomandat este de 22-24°C. Pe hol nu ar trebui să se resimtă mai mult de 18°C, iar în debara, intervalul optim este cuprins între 15-18°C.
Aceste intervale de valori se aplică în momentul în care toate persoanele dintr-o locuință sunt active. În momentul în care locuința este goală, inclusiv pe timpul iernii, este recomandat ca temperatura să scadă.