Este bine să cunoști temperatura ideală la care să speli lenjeria de pat. În acest mod eviți situația în care țesătura este distrusă și totodată te poți bucura de ea mai multă vreme.
Fiecare produs textil vine cu o serie de specificații pe etichetă. Deși multe persoane evită să citească, de acolo putem afla cam tot ceea ce trebuie să știm. Și țesătura va rezista mai mult timp, fără a se deteriora.
Și totuși ce se spală în apă fierbinte și ce se spală în apă rece? Poate ai avut și tu această dilemă la un moment dat. Și poate ți s-a întâmplat ca unele haine să devină mai mici, iar altele să se uzeze mai repede.
Iată că cei de la Homes and Gardens fac lumină în acest caz. Care e temperatura ideală la care să speli lenjeria de pat? Peste 60 de grade celsius și chiar mai mult. Astfel, dacă obișnuiai să o clătești des la apă rece, mai bine scapi de acest obicei.
Specialiștii spun că atât lenjeria de pat, cât și prosoapele, atrag cele mai multe bacterii și alergeni. Astfel, e recomandat ca acestea să fie spălate la temperaturi ridicate după trei utilizări. Doar așa, bacteriile sunt distruse complet.
„Apa fierbinte este foarte eficientă când spălăm cearșafuri și prosoape, care pot prinde murdăria și uleiurile din corp. Temperatura ridicată a apei elimină bacteriile și resturile care pot fi prinse în țesătură”, spune Ken Doty, expert în curățare la The Maids.
Totodată, specialiștii ne recomandă să optăm pentru un detergent de rufe eficient în apă fierbinte. Se mai poate adăuga de asemena și o cană de oțet alb. Acesta funcționează ca un dezinfectant și elimină și reziduurile de pe țesătură.
„Oțetul ajută la descompunerea reziduurilor de detergent în timp ce înmoaie în mod natural țesăturile”, a mai completat specialistul. Acum că ai aflat temperatura ideală la care să speli lenjeria de pat, e bine să știi și ce alte țesături merg la o temperatură ridicată.
Rufele albe și hainele de culoare deschisă trebuie și ele spălate la o temperatură de peste 50 de grade. În acest mod sunt eliminate petele de zi cu zi, iar țesătura este și ea curățată în profunzime. Și hainele de bebeluși, dar și lenjeria intimă trebuie spălate de asemena la o temperatură ridicată. În acest mod vom știi că toate bacteriile au fost eliminate.
„Spălarea în apă fierbinte asigură eliminarea tuturor contaminanților, lăsându-le curate și dezinfectate, iar casa vă va mulțumi pentru asta. Înainte de a le spăla, înmuiați-le bine într-o găleată cu apă fierbinte și oțet alb pentru a elimina grăsimea și germenii”, mai recomandă specialistul.