Fotbal intern

Tensiuni în lotul Norvegiei după ratarea calificării la EURO 2021. Cum joacă nordicii

10.10.2020 | 16:02
Tensiuni in lotul Norvegiei dupa ratarea calificarii la EURO 2021 Cum joaca nordicii
ADVERTISEMENT

Echipa națională a Norvegiei a ratat calificarea la EURO 2021, iar tensiunile și-au făcut imediat apariția în lotul nordicilor.

La fel ca și România, trupa suedezului Lar Lagerback va vedea turneul final de anul viitor la televizor, după ce au pierdut acasă semifinala barajului cu Serbia.

ADVERTISEMENT

Norvegienii au fost conduși cu 1-0 din minutul 82, au reușit să revină prin golul lui Normann, în minutul, 88 și s-a intrat în prelungiri. Milinkovic-Savic a făcut însă ”dubla” și nordicii au ieșit din cursă.

Ratarea calificării la EURO 2021 a creat tensiuni în vestiatul Norvegiei

Ratarea calificării la EURO 2021 nu a fost digerată de presă și de suporteri, care au criticat vehement jucătorii din naționala Norvegiei și astfel au început tensiunile. Presa norvegiană a scris că tensiunea domină lotul lui Lars Lagerback și se vorbește chiar de haos în vestiar și pe banca tehnică, acolo unde suedezul este tot mai contestat.

ADVERTISEMENT

România a mai întâlnit Norvegia în preliminariile Euro, ambele partide din 2019 încheindu-se la egalitate, 2-2 la Oslo și 1-1 la București în 2019. În 7 iunie, pe stadionul Ullevaal, ”tricolorii” scoteau un punct, după ce au fost conduși cu 2-0, prin golurile marcate de Claudiu Keșeru, ultimul în minutele de prelungire. În 15 octombrie, pe Arena Națională, noi am condus cu 1-0, dar nordicii au reușit egalarea în minutul 90+2.

Față de ultima întâlnire, din lotul Norvegiei lipsesc doar fundașii Glesnes (transferat în SUA) și Hovland (Rosenborg), plus atacantul Bjorn Johnsen (ajuns în Coreea de Sud). La noi a dispărut însă jumătate de lot, adică 10 jucători, din cauza accidentărilor sau a opțiunilor selecționerului: Benzar, Nedelcearu, Rus, Anton, Andone, Nistor, Bordeianu, Radu, Mogoș și Coman.

ADVERTISEMENT

În actuala ediție a Ligii Națiunilor, scandinavii au pierdut 1-2 acasă cu Austria, apoi au zdrobit Irlanda de Nord în deplasare cu 5-1. Evoluțiile au fost oscilanete și aparent este greu de tras o concluzie clară.

Ce se remarcă însă este că au primit gol și au și marcat de fiecare dată. Mitul echipei nordice cu faze fixe nu stă în picioare (au avut un corner cu Austria și zero în Irlanda de Nord) și preferă verticalizări în construcție directă, simplă, fără posesie (sub 50% cu Austria și Irlanda de Nord).

ADVERTISEMENT

Partida Norvegia – România, din etapa a treia din Liga națiunilor, se va disputa duminică, 11 octombrie, de la ora 19:00, pe stadionul Ullevaal.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 7,80 este cota pentru „peste 4,5 goluri” la meciul Norvegia-România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT