Tentativă de omor la Făgăraş, în județul Brașov, aici unde o femeie a fost atacată cu cuțitul de fostul iubit. Scenele șocante au avut loc chiar lângă sediul Poliției, iar martori au fost cei trei copii ai cuplului.
Incidentul grav s-a petrecut luni, 19 august, în plină stradă, din cauza unui conflict mai vechi pe care cei doi îl aveau. Ba chiar, individul a amenințat-o pe victimă cu moartea, iar pe 18 august femeia a depus plângere la Poliție.
Oamenii legii au emis un ordin de protecție, bărbatul având interdicție să se apropie de fosta concubină. Cu toate acestea, la o zi distanță, agresorul a urmărit-o și a înjunghiat-o cu un cuțit.
Femeia a suferit răni grave la nivelul mâinilor, toracelui și gâtului. Totul s-a întâmplat în fața celor trei copii ai cuplului. În cele din urmă, victima a reușit să scape din mâinile agresorului și s-a refugiat în sediul Poliției Făgăraș.
Orbit de furie, bărbatul a urmărit-o pe fosta iubită în sediul poliției, iar aici a fost imobilizat de oamenii legii. El susține că, de fapt, femeia l-ar fi atacat cu acel cuțit, iar el ar fi încercat să se apere.
„Din cercetări a reieșit că locul comiterii faptei a fost în proximitatea Poliției Municipiului Făgăraș. Femeia a reușit să scape de agresor și să se refugieze în sediul poliției, unde a fost urmărită de către bărbat, dar polițiștii l-au imobilizat.
Bărbatul a recunoscut agresiunea, dar a susținut că s-a apărat de atacul femeii. Dânsul susține că acel cuțit a fost în mâna victimei și el a fost cel atacat, iar el doar s-a apărat”, a transmis Adrian Radu – prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brasov, conform presei locale.
Victima a fost preluată de urgență de un echipaj medical și transportată la spital. Din cauza rănilor, ea a putut fi audiată doar verbal. Agresorul a fost reținut, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Procurorii spun că bărbatul este recidivist. În octombrie 2022 a comis o faptă similară, după ce a bătut un bărbat. În 2023 a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor.