Prezentatoarea de la Kanal D a dezvăluit prin ce a trecut în cel mai greu moment al vieții sale și care au fost gândurile care i-au trecut prin minte, după operația suferită la o clinică din Viena.
Teo Trandafir s-a bucurat că nu a fost fiica sa, Maya, în astfel de momente. Moderatoarea emisiunii „Teo Show” nu și-a pierdut credința și chiar spune că a învățat o lecție extrem de valoroasă.
Acesta este și motivul pentru care pune foarte mare preț pe sănătate în momentul de față, subliniind faptul că în prezent „trăiește intenționat”.
„Am ajuns la concluzia că cea mai valoroasă lecție este să nu fii bolnav, să te menții sănătos. Am învățat, într-adevăr, ceva despre care chiar recent vorbeam cu cineva. Acum trăiesc intenționat, trăiesc pentru că vreau.
Înainte trăiam pentru că așa trebuia. Acum știu ce vreau cu mine. Că se va întâmpla sau nu, este altă discuție…”, a dezvăluit Teo Trandafir pentru viva.ro.
Prezentatoarea a înțeles la momentul respectiv că trebuie să facă unele schimbări, deși viața a continuat oarecum la fel. Cu toate astea vedeta este conștientă că existența sa nu mai este aceeași.
În ceea ce privesc prietenii, Teo Trandafir susține că aceștia au rămas mult mai puțini după, nu pentru că i-a eliminat de lângă ea, ci pentru că au ajuns să se trieze singuri.
„Viața mea nu s-a schimbat deloc la 180 de grade, ea a continuat în alt fel. Am înțeles că nu mai sunt același om, că nu mai pot face aceleași lucruri, că nu voi mai fi niciodată cine am fost, că mintea mea nu va mai fi niciodată aceeași, sentimentele mele la fel.
Lista de prieteni nu am modificat-o eu, s-a modificat singură. Nimeni nu își face curat în lista de prieteni, ei se triază singuri.
În momentul în care, aflat la necaz, nu sare nimeni să te ajute, înseamnă că este problema ta. Nu am fost dezamăgită, pentru că nu m-am amăgit.
Nimeni nu-mi spusese că va sări să mă ajute dacă pățesc ceva. Cum să te dezamăgească cineva care nu ți-a promis nimic, nu îți datorează nimic?”, a completat Teo Trandafir, mai arată sursa menționată.