News

Terasele se vor deschide începând cu 18 mai. Ce condiții trebuie să îndeplinească proprietarii

14.05.2020 | 15:46
Terasele se vor deschide incepand cu 18 mai Ce conditii trebuie sa indeplineasca proprietarii
ADVERTISEMENT

Terasele se vor putea redeschide începând de luni, 18 mai, atunci când va intra în vigoare starea de alertă pe teritoriul României.

Terasele se vor deschide începând cu 18 mai

Conform Mediafax, proprietarii trebuie să respecte anumite condiții pentru a putea deschide terasele din 18 mai, asta în ciuda faptului că Guvernul nu a susținut o astfel de măsură.

ADVERTISEMENT

Proiectul de lege votat în Parlament stabilește că terasele barurilor și restaurantelor vor putea funcționa pe timpul stării de alertă, însă vor trebui respectate mai multe măsuri sanitare.

Deși starea de urgență se va încheia la miezul nopții, proprietarii teraselor nu vor putea deschide și pentru acest weekend, deoarece starea de alertă va intra în vigoare abia de luni, 18 mai.

ADVERTISEMENT

Un proprietar de restaurant crede că prețurile nu vor crește

Până atunci, proprietarii trebuie să se pună la punct cu măsurile de protecție sanitară, asta deși documentul adoptat de Parlament nu oferă detalii suplimentare despre aceste condiții.

În forma inițială a proiectului, Guvernul propusese ca terasele să rămână închise până la 1 iunie, cu excepția celor care oferă servicii de tip livarare, drive-in și room service.

ADVERTISEMENT

Legea stării de alertă a fost adoptată în Camera Deputaților. Au fost 258 de voturi pentru, 26 împotrivă, 4 abțineri. Nu au votat 3 parlamentari. Legea a fost adoptată de camera decizională, de Parlament și va ajunge la promulgare pe masa președintelui Iohannis și va fi publicată în Monitorul Oficial.

În ciuda faptului că antreprenorii au probleme reale după două luni în care afacerile au fost blocate, proprietarul unui mare lanț de restaurante din România a anunțat că prețurile nu vor crește atunci când se vor redeschide terasele.

ADVERTISEMENT

Omul de afaceri consideră că imediat după ieșirea din starea de urgență clienții vor fi pe buget limitat, se vor uita la fiecare cost și de aceea se așteaptă ca prețurile să scadă, deși costurile operatorilor ar putea crește din cauza investițiilor care trebuie făcute.

ADVERTISEMENT