Carousel hot news

“Valoric, Dinamo e sub noi”

"Sînt bucuros, îmi felicit echipa pentru efort şi pentru că azi am avut doi adversari, în primul rînd terenul ne-a afectat. Chiajna a fost o echipă bună, ne-am mobilizat, ştiam că ne...
Autor: George Nistor | 13.12.2013 | 19:45

“Sînt bucuros, îmi felicit echipa pentru efort şi pentru că azi am avut doi adversari, în primul rînd terenul ne-a afectat. Chiajna a fost o echipă bună, ne-am mobilizat, ştiam că ne aşteaptă o partidă grea. Venim după două rezultate greşite, aveam nevoie de aceste trei puncte, avem şi probleme de efectiv, dar băieţii au dat dovadă de caracter. Acum patru zile, la Astra, am întîlnit un teren impecabil. Dacă ar fi toate terenurile ca la Giurgiu, ar fi bine, terenurile de antrenament sînt şi ele o probleme”, a spus Liviu Ciobotariu la Digisport.

“Sînt trei puncte foarte importante, avea nevoie de ele pentru că am pierdut la Astra. Azi am ştiut ce avem de făcut, a venit şi golul. Temperatura este scăzută, dar jucătorii se descătuşează şi uită de grade cînd sunt pe teren. Chiajna poate încurca pe oricine, mă bucur că nu ne-au încurcat pe noi. Dinamo este o echipă bună, dar sub noi din punct de vedere valoric”, a completat Pătulea, marcatorul unicului gol.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!