News

Depunerea declarației unice la ANAF. 25 mai este ultima zi de trimitere a documentului

Pe 25 mai se încheie termenul până la care mai pot fi depuse declarațiile unice privind impozitul pe venit, precum și contribuțiile sociale care trebuie plătite de persoanele fizice.
22.05.2022 | 17:09
Depunerea declaratiei unice la ANAF 25 mai este ultima zi de trimitere a documentului
Site-ul ANAF conține ghiduri de completare a formularului 212/ Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Este vorba de formularul 212 care trebuie depus anual de către cei care au realizat, individual sau în asociere, venituri sau pierderi, potrivit prevederilor Codului Fiscal.

Pe site-ul ANAF este disponibil formularul 212, precum și ghiduri de completare a acestuia.

Ccategoriile de contribuabili care trebuie să completeze formularul și veniturile care trebuie declarate sunt următoarele:

ADVERTISEMENT

– persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

– persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

ADVERTISEMENT

– profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de:

  • indemnizaţia prevăzută la art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare;
  • indemnizaţia prevăzută la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
  • indemnizaţia prevăzută la art.6 alin.(1) lit.a) şi/sau lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
ADVERTISEMENT

– avocaţi care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art.XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare.

Tags: