News

Teroare într-o localitate de lângă București din cauza hoților. Au furat din mașini de lux: „Avea o rangă în mână”

Oamenii care locuiesc într-o localitate de lângă București sunt terorizați de hoți, după ce au fost sparte mai multe mașini de lux.
08.09.2024 | 22:11
Teroare intro localitate de langa Bucuresti din cauza hotilor Au furat din masini de lux Avea o ranga in mana
Mai mulți hoți au furat din mașini de lux, în Ilfov. colaj Fanatik/ Foto freepik/captură Observator
ADVERTISEMENT

Mai mulți hoți au semănat teroare într-o localitate de lângă București, după ce au furat din mașini de lux. Oamenii spun că indivizii acționează fără menajamente, zeci de autoturisme fiind sparte într-o singură noapte.

Localnicii din Ilfov, terorizați de hoți. Zeci de mașini de lux au fost sparte

Situația are loc în localitatea Vidra, din Ilfov, aici unde hoții umblă noaptea pe străzi, intră în curțile oamenilor și le deschid mașinile. Au fețele acoperite cu cagule, iar asta pare să-i ajute, având în vedere că se plimbă nestingheriți.

ADVERTISEMENT

Deocamdată, polițiștii nu au reușit să identifice persoanele respective, potrivit Observator News. Modul în care acționează a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în zonă.

Mașinile parcate în fața porților sunt verificate atent de aceștia. Unul dintre hoți nu a ezitat să sară gardul unei locuințe, în timp ce alții stăteau de pază, deși au observat că sunt filmați de camerele video.

ADVERTISEMENT

„Eu nu am văzut în viața mea niște hoți atât de calmi”

Conform imaginilor, patru indivizi sunt implicați în această activitate infracțională. Localnicilor le este teamă că ar putea da nas în nas cu ei. O victimă a bărbaților spune că unul dintre ei avea o rangă în mână.

„Tot ce a găsit în torpedou, le-a scos și le-a așezat acolo, nu au găsit bani. Au închis ușa și au sărit înapoi gardul. Nu au găsit nimic de valoare. Mergeau pe stradă, aveau o rangă in mână și trăgeau de ușile mașinilor.

ADVERTISEMENT

Erau foarte siguri pe ei. Eu nu am văzut în viața mea niște hoți atât de calmi, la miezul nopții, să umble pe stradă ca și cum ar merge la ei acasă”, a declarat un localnic, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Hoții s-au plimbat câteva ore, pe străzile din Vidra, în speranța că vor reuși să dea lovitura. Localnicii au făcut plângeri la Poliție, după ce au constatat că au fost ținta indivizilor.

Însă, până acum, oamenii legii nu au găsit suspecții. Cercetările continuă în acest caz. Polițiștii le-au recomandat cetățenilor să-și încuie autoturismele, chiar dacă sunt parcate în curte.