Life

Teroare la Survivor România 2025. Captură-record de droguri, traficanții sunt căutați pe insulă

Panică la Survivor România, din cauza unor traficanți de droguri. Echipa de filmare și concurenții ar fi fost amenințați să nu părăsească insula.
27.01.2025 | 12:31
Teroare la Survivor Romania 2025 Capturarecord de droguri traficantii sunt cautati pe insula
Concurenții de la Survivor România 2025 au ajuns pe insula din Domincană încă de la începutul lunii ianuarie / Sursă foto: Pro TV
ADVERTISEMENT

Momente de teroare la Survivor România, chiar înainte de începerea filmărilor la noua ediție a show-ului din Republica Dominicană. Un transport de cocaină ar fi fost identificat la mică distanță de campul românilor, iar traficanții ar fi fost căutați cu elicoptere.

Tone de cocaină descoperită în portul de unde au plecat românii del la Survivor 2025

Premiera noului sezon Survivor România a fost anunțată pentru data de 3 februarie 2025, cu o întârziere aproape inexplicabilă. Cu toate că echipele au plecat în Republica Dominicană încă de la începutul acestui an, filmările au întârziat destul de mult, lucru care a dus la întârzierea premierei. Este pentru prima dată în istoria celor șase ediții Survivor când emisiunea nu începe în ianuarie.

ADVERTISEMENT

Motivul întârzierii filmărilor și difuzării ar fi unul incredibil. Se pare că situația ar fi fost provocată de operațiune care a dus la o captură uriașă de droguri care s-a produs în Marea Caraibelor, la mică distanță de locul în care concurenții urmau să fie campați.

”Cu o zi înainte de începerea filmărilor, 620 de pachete de cocaină au fost capturate în portul Bayahibe, provincia La Altargracia, de autoritățile dominicane. Portul Bayahibe este portul de unde concurenții, după jocuri, sunt transportați de barca către insulă.

ADVERTISEMENT

Transportul de cocaină a fost găsit într-o barcă de aproximativ 11,5 metri lungime, cu două motoare exterioare de 300 de cai putere fiecare.

Autoritățile au urmărit mai multe persoane aflate la bordul ambarcațiunii cu motor, care se deplasa suspect, în apropierea coastei teritoriului dominican.

ADVERTISEMENT

Viperele Vesele, pe Intsagram: ”Echipa și concurenții, amenințați”

În momentul în care și-au dat seama de prezența agenților, traficanții au abandonat nava și au evadat spre o zonă împădurită a Parcului Cotubanama, exact zona de camp a concurenților Survivor.

Unitățile aeriene, echipele tactice și personalul de sprijin au efectuat percheziții în întreaga zonă pentru a identifica și aresta membrii acestei rețele de trafic de droguri.

ADVERTISEMENT

Zile la rând, întreaga echipă de filmare și concurenții Survivor România 2025 au fost amenințați că vor fi împușcați, dacă vor încerca să părăsească insula”, au scris Viperele Vesele pe contul lor de Instagram.

Presa dominicană confirmă informația

Informația este confirmată și în presa dominicană. Potrivit Dominican Today, directorul municipal al portului Bayahibe, Enriquillo Luis Brito, și fiul lui, Enrique, au fost arestați pentru legături cu rețeaua de traficanți de droguri care au dus la o cea mai mare captură de droguri din istoria acestui stat. Operațiunea a purtat numele de Panthera 7, iar cantitatea recuperată de autorități a fost de 120 de pachete ce conțineau 9,8 tone de cocaină.

Operațiunea Panthera 7 a inclus 52 de raiduri în mai multe provincii dominicane, care au dus, până acum, la reținerea a 15 persoane, inclusiv membrii familiei Brito.

Filmările pentru noul sezon al show-ului Survivor România ar fi trebuit să înceapă pe 10 ianuarie, după ce concurenții au fost anunțați pe 13 decembrie 2024, în cadrul unui eveniment care s-a desfășurat la Buftea.

Concurenții la Survivor România 2025 sunt:

  • Dorian Afro (32 de ani), București – coregraf
  • Mihai ”Bitză” Biță (45 de ani), București – artist hip-hop și producător muzical
  • Francesca Chebuțiu (30 de ani), Târnăveni, Mureș – inginer IT
  • Roxana Chiperi (37 de ani), București – instructor de aerobic
  • Adi Coșeru (30 de ani), Bârlad, Valui – asistent
  • Sebastian Coțofană (36 de ani), Constanța – om de radio
  • Alex Furman (25 de ani). Dornești, Suceava – magician și artist tatoo
  • Adina Gache (21 de ani), Constanța – dansator
  • Silvia Gherasim (44 de ani), Timișoara, Timiș – instructor personal
  • Ema Kovacs (33 de ani), Timișoara, Timiș – casnică
  • Mario Longa (19 ani), Cavaran, Caraș-Severin – student
  • Cristian Marinescu (26 de ani), București – model
  • Darius Măcinic (43 de ani), Alba Iulia, Alba – antrenor de judo
  • Ovidiu ”Uwe Dai” Măcinic (46 de ani), Alba Iulia, Alba – antrenor de judo
  • Diandra Moga (27 de ani), Târgu Mureș, Mureș – fashion designer
  • Vasile Petrovschi (36 de ani), București – inginer IT
  • Larisa Popa (27 de ani), Curtea de Argeș, Argeș – specialist marketing
  • Alexia Preda (22 de ani), Mediaș, Sibiu – antrenor de tenis
  • Ina Shan (31 de ani), Alba Iulia, Alba – model
  • Diana Ursu (25 de ani), Chișinău, Moldiva – jucător de rughby
ADVERTISEMENT
Tags: