Informația a fos transmisă, miercuri, 2 februarie 2022, de către avocatul familiei Raisei, Adrian Cuculis. El a anunțat că procurorul de caz i-a admis cererea de supunere la testul poligraf al omului legii.
De asemenea, procurorul i-a admis și solicitarea pentru audierea Marinei, prietena Raisei și cea care a supraviețuit accidentului provocat de polițist. Totodată, lui Adrian Cuculis i-a fost aprobată și cererea depunerii ”planului de acţiune” pentru a se descoperi unde se îndrepta inculpatul în ziua tragediei.
În urma cu o săptămână, după ce polițistul, pe numele său Constantin Popescu, a fost chemat la Brigada Rutieră pentru expertiza mașinii, Adrian Cuculis mai declara că se încearcă și audierea colegului care l-a ajutat pe Constantin Popescu să-și schimbe geaca de serviciu cu una civilă, pentru a nu mai fi în atenția oamenilor adunați la locul tragediei.
”Mai este încă un martor, cred eu, foarte important, pe care l-am identificat în urma audierii pe care am avut-o săptămâna trecută cu inculpatul Popescu, respectiv acel coleg care l-a dezbrăcat pe Popescu şi a schimbat geaca cu el.
Acest coleg este de la Secţia 5, martorul respectiv, şi trebuie să vină să dea declaraţii de ce a făcut gestul acesta”, declara Adrian Cuculis.
Între timp, Marina, prietena Raisei, s-a vindecat după ce a fost călcată de mașina poliției și și-ar fi exprimat intenția de a discuta cu un procuror despre cum s-a produs toată tragedia.
”E bine și vrea să ajute la aflarea adevărului, chiar susține cumva că vrea să fie audiată, nu în termenii aceștia, spune că vrea să vorbească cu procurorul să explice ce s-a întâmplat acolo.
Nu putem să o audiem în Parchet. Mi se parte o chestiune mult prea intruzivă în viaţa ei şi, mai ales că este tulburată în urma accidentului, cererea a fost de audiere la domiciliul fetei şi aşteptăm să se pronunţe doamna procuror inclusiv pe această cerere”, a mai mărturisit Adrian Cuculis.
Reamintim că pe data de 13 ianuarie 2022 polițistul le-a accidentat cu mașina de serviciu pe Marina și Raisa, în timp ce s-au angajat în traversarea unei treceri de pietoni, din Sectorul 1 al Capitalei.
Din nefericire, Raisa a murit pe loc, iar Marina a fost grav rănită, fiind transportată la spital În urma anchetei demarate s-a aflat că polițistul circula cu viteză și doar cu semnalele luminoase activate.
Omul legii ar fi fost în misiune, dar nu una urgentă. Constantin Popescu a fost plasat sub control judiciar.